S* E************** S**
DebitorC** C**** R*****
LichidatorM********* C*** N*****
CreditorD**** C***
CreditorAdmite cererea formulată de lichidatorul judiciar CII C R N, pentru închiderea procedurii de faliment în temeiul art. 174 din Legea nr. 85/2014. În consecinţă: Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitoarei E SRL, Dispune radierea debitoarei E SRL din Registrul Comerţului. Descarcă lichidatorul judiciar şi toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitoare, averea sa, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi. Încuviinţează lichidatorului judiciar avansarea unui onorariu în cuantum de 5.000 lei, din fondul de lichidare constituit conform art. 39 alin. (4) din Legea nr. 85/2014. Dispune notificarea prezentei hotărâri Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, respectiv Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru efectuarea menţiunii de radiere şi de închidere a procedurii, precum şi creditorilor, prin publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Executorie, potrivit art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea realizată prin publicare în BPI. Cererea şi motivele de apel se vor depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată azi, 06.10.2021, conform art. 402 teza finală din C.pr.civ., în modalitatea punerii soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Hotarare 1858/2021 din 06.10.2021Acordă termen de judecată la data de 6 octombrie 2021, sala 249, ora 8:30, pentru valorificarea stocului de marfă de aproximativ 68.958 lei, existent în patrimoniul societăţii debitoare.
Incheiere de sedinta din 19.05.2021Admite cererea formulată de către debitoarea E SRL, Dispune deschiderea procedurii simplificate de faliment a debitoarei E SRL. Dispune dizolvarea societăţii debitoare E RL. Ridică debitoarei dreptul de administrare, constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi a dispune de acestea. Numeşte, în calitate de lichidator judiciar provizoriu, practicianul în insolvenţă Cabinet Individual de Insolvenţă C R N. Stabileşte în favoarea lichidatorului judiciar provizoriu, până la confirmarea acestuia în condiţiile legii, un onorariu de 500 lei lunar + eventuală TVA, dar fără a depăşi suma de 5.000 lei + eventuală TVA, pentru întreaga procedură. Dispune comunicarea, de îndată, a prezentei hotărâri lichidatorului judiciar provizoriu desemnat, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligaţie fiind în sarcina lichidatorului judiciar. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar. Pune în vedere lichidatorului judiciar să comunice de urgenţă băncilor instituirea acestei interdicţii. Dispune ca lichidatorul judiciar să trimită o notificare privind intrarea debitoarei în procedura falimentului în formă simplificată, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acesteia tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitoare şi Oficiului Registrului Comerţului, pentru efectuarea menţiunii, conform prev. art. 99-100 din Legea nr. 85/2014. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Instituie, în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a efectua inventarierea bunurilor debitoarei, în termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii, conform art. 101 din Legea nr. 85/2014. Instituie, în sarcina lichidatorului judiciar, obligaţia de a depune la dosar, în termen de 40 de zile de la deschiderea procedurii, un raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora le-ar fi imputabilă şi cu privire la existenţa premiselor angajării răspunderii, în condiţiile art. 169 - 173 din Legea nr. 85/2014. Instituie, în sarcina lichidatorului judiciar, obligaţia de a depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitoarei, onorariul încasat, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii, un extras al acestuia urmând a fi publicat în BPI. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei la data de 02.04.2021. Fixează termenul limită de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe la data de 13.04.2021. Fixează termenul limită pentru prima şedinţă a adunării creditorilor la data de 19.04.2021. Fixează termenul limită pentru depunerea contestaţiilor cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar, de 7 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar. Fixează termenul limită pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la data de 10.05.2021. Fixează termen de judecată pentru continuarea procedurii la data de 19.05.2021, ora 08:30. Executorie, potrivit art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Cu drept de opoziţie pentru creditori în termen de 10 zile de la primirea notificării. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea realizată prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cererea şi motivele de apel se vor depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată azi, 15.02.2021, conform art. 402 teza finală din C.pr.civ., în modalitatea punerii soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Hotarare 302/2021 din 15.02.2021