B******* C*********
ReclamantC*** J******** D* P***** C********
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamantul B******* C*********, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII. Anulează decizia nr.403770/08.12.2020 emisă de către pârâtă. Obligă pârâta la recalcularea pensiei şi emiterea unei noi decizii de pensionare cu valorificarea în integralitate a venitului brut atestat de adeverinţa nr.870/30.12.2019 (cu excepţia sumelor deja valorificate de către pârâtă), cu plata de către pârâtă a diferenţelor de drepturi de pensie dintre pensia încasată efectiv şi pensia cuvenită în urma recalculării, de la data de 01 a lunii următoare depunerii cererii de recalculare a pensiei şi până la data emiterii deciziei de pensionare. Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocat, acest cuantum al onorariului avocaţial fiind acordat proporţional cu soluţia de admitere în parte a cererii. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 22.04.2021.
Hotarare 1680/2021 din 22.04.2021Amână pronunţarea la data de 22.04.2021, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.04.2021