Ş*** I**** A********
InculpatL**** D****** E****
Parte civilăÎn temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi (10) Cod procedură penal raportat la art. 229 alin. (l) lit. b), d) C.pen. raportat la art. 228 alin. (1) C.penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal. Condamnă pe inculpatul Şain Ionu? - Alexandru, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat. Constată că infracţiunea ce face obiectul cauzei a fost comisă în perioada liberării condiţionate a inculpatului care a fost condamnat anterior prin sentinţa penală nr. 24/10.05.2019 a Judecătoriei Orşova pronun?ată în dosarul nr. 477/274/2018, definitivă la 30.09.2019, prin decizia penală nr. 1269/30.09.2019 a Curţii de Apel Craiova, prin care i s-a aplicat acestuia măsura educativă privativă de libertate de 3 ani, pentru o infracţiune de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (l) lit. b) C.penal cu aplicarea art. 113 şi următoarele Cod penal, fiind eliberat condiţionat la data de 12.05.2020, cu un rest rămas neexecutat de 522 zile. În baza art. 129 alin. (2) lit. b) Cod pr. penală Aplică inculpatului pedeapsa de 8 luni închisoare la care se adaugă 1 din restul de 522 zile, respectiv 130 zile, urmând ca inculpatul să execute, în regim de detenţie, pedeapsa închisorii de 1 an 4 luni şi 10 zile În baza art. 23, art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. şi art. 1391 alin. (2) Cod civil, admite ac?iunea civilă formulată de partea civilă Lungu Dumitru - Eugen. Obligă inculpatul, în favoarea părţii civile, la plata sumei de 700 lei cu titlu daune materiale. În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă pe inculpatul Ş*** I**** A******** la plata sumei de 369 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 169 lei aferente fazei de urmărire penală ?i 200 lei cheltuieli judiciare aferente fazelor de cameră preliminară ?i judecată. Onorariul apărătorului din oficiu av. Tufă Petria, potrivit delega?iei nr. 26/14.04.2021 în cuantum de 868 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justi?iei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată în ?edin?a publică prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei, astăzi, 17.08.2021.
Hotarare 40/2021 din 17.08.2021În temeiul art. 391 alin. (1) şi (2) Cod procedură penală, pentru deliberare, pronunţare şi redactarea hotărârii se stabileşte termen la data de 17.08.2021, pronunţarea urmând să se facă prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronun?ată în şedinţa publică, la 19.07.2021.
Incheiere de sedinta din 19.07.2021Schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului din art. 229 alin. (l) lit. b), d) C.pen. rap. la art. 228 alin. (l) Cod penal înart. 229 alin. (l) lit. b), d) C.pen. rap. la art. 228 alin. (l) Cod penal cu reţinerea art. 5 NCP. Amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 07.06.2021