B**** M***** C*****
InculpatÎn baza art. 335 alin. 2 CP, cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă pe inculpatul BOJAN MARIUS-CODRUŢ, la pedeapsa de: - 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 91 alin. 1 CP, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 ani, care constituie termen de supraveghere pentru condamnat, potrivit art. 92 alin. 1 CP. În baza art. 93 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Hunedoara, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 CP, impune condamnatului să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Maramureş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 CP, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Comunei Brănişca, judeţul Hunedoara, sau Primăriei Comunei Şoimuş, judeţul Hunedoara, numărul zilnic de ore urmând să se stabilească conform legii de executare a pedepselor. În baza art. 94 CP, supravegherea condamnatului se face de către Serviciul de Probaţiune Hunedoara. În baza art. 91 alin. 4 CP, atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 96 CP privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 CPP, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii pentru procuror şi inculpat, conform art. 410 alin. 1 CPP. Pronunţată azi, 9 iunie 2022, prin punerea la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 76/2022 din 09.06.2022Stabileste termen pentru deliberarea, redactarea si pronuntarea hotărârii la data de 09.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.05.2022Stabileste termen pentru deliberarea, redactarea si pronuntarea hotărârii la data de 12.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.04.2022Stabileste termen pentru deliberarea, redactarea si pronuntarea hotărârii la data de 14.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.03.2022Stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 17.03.2022, completul C4.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.02.2022Faţă de lipsa inculpatului, amâna cauza la data de 17.02.2022 ora 9:00.
Incheiere de sedinta din 25.11.2021