S********* L**** D** I********* B****
ReclamantR**** F****** M******
ReclamantC******* N******* O******* G****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂŢĂMÂNT BIHOR, în reprezentarea membrilor de sindicat R**** F****** M****** în contradictoriu cu pârâtul COLEGIUL NAŢIONALE „ONISIFOR GHIBU” ORADEA. Obligă pârâtul la calcularea ?i plata în favoarea membrilor de sindicat a sumei reprezentând diferen?a dintre drepturile salariale efectiv încasate ?i cele cuvenite, ca urmare a calculării grada?iei de merit prin cre?terea cu 25% a salariului de bază deţinut, începând cu 01.01.2019, pe durata îndeplinirii condiţiilor cerute de lege pentru acordarea gradaţiei de merit, şi cel mai târziu până la 31.05.2021, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei. Obligă pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare în favoarea membrilor de sindicat, de la data scadenţei fiecărei sume şi până la momentul plă?ii efective. Respinge celelalte pretenţii ale reclamantului ca neîntemeiate. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată azi, 12.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 908/2021 din 12.07.2021Amână pronun?area pentru data de 12.07.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.06.2021în vederea emiterii unei adrese
Incheiere de sedinta din 29.04.2021