I************ D* P****** J******* C***
IntimatC********** R***
PetentRespinge cererea de repunere în termenul de formulare a plângerii contravenţionale. Admite excepţia tardivităţii formulării plângerii contravenţionale invocată din oficiu. În consecinţă: Anulează plângerea contravenţională formulată de petentul C.R., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. CLUJ, ca urmare a nerespectării termenului imperativ de introducere a acestui tip de acţiune civilă. Menţine, în totalitate, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PCJX nr. 376582, astfel cum a fost întocmit la data de 23.08.2020. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea şi motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-Napoca. Pronunţată azi, 25.11.2021, conform art. 402 teza finală din C.pr.civ., în modalitatea punerii soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei. Preşedinte,
Hotarare 7556/2021 din 25.11.2021Pentru a se depune originalul dovezii de comunicarea a procesului-verbal contestat.
Incheiere de sedinta din 16.09.2021În baza art. 400 C.pr.civ. repune cauza pe rol şi stabileşte termen de judecată la data de 16.09.2021, C35, sala 168, ora 11.30 pentru când se vor cita ambele părţi cu menţiunea punerii în discuţie a necesităţii efectuării unei expertize grafoscopice. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor a soluţiei, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 30.07.2021.
Incheiere de sedinta din 30.07.2021Amana pronuntarea hotararii pentru data de 30.07.2021, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.07.2021