K****** A*****
Apelant Inculpat1. În conformitate cu art. 421alin. 1 pct. 2 lit. a C. pr. pen., admite apelul declarat de inculpatul Ka A (-) împotriva sentinţei penale nr. 1241/19 noiembrie 2021 pronunţate de Judecătoria Tg.-Mureş în dosarul nr. 7069/320/2021 şi, în consecinţă: 2. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi, în rejudecare:: 2.1. Dispune ca inculpatul K A să presteze cele 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, stabilite prin hotărârea apelată, în cadrul Primăriei oraşului Miercurea Nirajului, jud. Mureş sau al Primăriei comunei Sângeorgiu de Pădure, jud. Mureş. 2.2. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate, vizând: -condamnarea inculpatului K A pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului; încadrarea juridică dată faptei; -natura şi durata pedepsei principale aplicate inculpatului; suspendarea executării pedepsei de un an şi 2 luni închisoare sub supraveghere, durata termenului de supraveghere; natura măsurilor şi a obligaţiilor de supraveghere impuse inculpatului; atenţionarea acestuia asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere; - obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză şi cuantumul acestor cheltuieli. 3. Potrivit art. 275 alin. 3 C. pr. Pen., rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de stat în apel. 4. Definitivă. Pronunţată la data de 24 februarie 2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 97/2022 din 24.02.2022Amână pronunţarea la data de 24 februarie 2022, ora 11,00.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.02.2022Având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, va stabili termen pentru pronunţare la data de 10 februarie, ora 11,00, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.01.2022