S***** G********* T**** A******
PârâtS********* L**** A* S*********** D** I*********** P************* C********
ReclamantP******** G* C******
Reclamant ReclamantP****** N* S****
Reclamant ReclamantS******** A* G******* A*******
Reclamant ReclamantDispune din oficiu îndreptarea erorilor materiale strecurate în practicaua şi dispozitivul sentinţei civile nr. 492/15.02.2022 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr.7125/118/2021, în sensul că în locul menţiunii greşite privind numele şi sediul pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, cu sediul în Constanţa, jud. Constanţa, se va trece Şcoala Gimnazială Tudor Arghezi Năvodari, cu sediul în Năvodari, jud. Constanţa, iar în ceea ce priveşte numele reclamantei consemnat eronat Şiţă Maria, se va trece Şuţă Maria. În baza prezentei încheieri se efectuează cuvenitele îndreptări, făcându-se menţiune la sfârşitul actului corectat. Îndreptarea se face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 18.03.2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 18.03.2022Admite acţiunea. Obligă pârâta Şcoala Gimnazială ,,Tudor Arghezi” Năvodari la plata diferen?elor salariale rezultate din neaplicarea majorărilor/cre?terilor salariale la salariul de bază majorat/aflat în plată (obţinut prin aplicarea art. 38 alin. 3 lit. a şi d precum şi prin aplicarea art. 38 alin. 4 ind.1 din Legea 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare), începând cu data de 01.01.2019 cuvenite diferen?iat în raport cu func?ia de?inută ?i perioada lucrată în unitatea de învă?ământ de către fiecare reclamant, pe perioada în care îndeplinesc condi?iile pentru acordarea acestor drepturi salariale ?i sunt men?inute reglementările care prevăd aceste drepturi salariale, care vor fi actualizate cu rata infla?iei cumulată cu dobânda legală penalizatoare, pentru întreaga perioadă cuvenită până la data achitării integrale a crean?elor principale, astfel: Pentru reclaman?ii PETRICĂ STANA, SLUJITORU GABRIELA ANTONELA, PREUTU – ECONOMU ZINA, BUTACU MIRELA, SUDITU VICTORIA, GĂLBINAŞU ELENA, DĂSCĂLAŞU MARIANA, CAZACU GEORGETA, HUMINIC CARMEN, DUŢĂ ELENA, SUŢĂ MARIA, STOICA MIHAELA şi PARASCHIV CIPRIAN, MOCANU LAVINIA, MOCANU NICOLETA BONA, STRÂMBOAIA ILDIKO, TOBĂ CRISTINA – 10% la salariul de bază aflat în plată, cuvenit în baza art. 8 din Anexa nr. I, Cap. I, B din Legea nr. 153/2017, personalului didactic care îndepline?te func?ia de diriginte, învă?ătorii, educatoarele, institutorii, profesorii pentru învă?ământul primar, profesorii pentru învă?ământul pre?colar . Pentru reclamanţii Şiţă Maria şi Butacu Mirela – 25% la salariul de bază aflat în plată, cuvenit în baza art. 5 din Anexa I, Cap. I, B din Legea nr. 153/2017 pentru grada?ia de merit. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.02.2022.
Hotarare 492/2022 din 15.02.2022Amână pronunţarea hotărârii la data de 15.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin.(2) din noul Cod de procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.02.2022Amână pronunţarea hotărârii la data de 10.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin.(2) din noul Cod de procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.01.2022Amână pronunţarea hotărârii la data de 27.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin.(2) din noul Cod de procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2022