P******* A******
ContestatorC*** D* P***** A M*********** B********
IntimatAdmite cererea de completare. În temeiul art. 444 NCPC dispune completarea sentinţei civile nr. 4301/9.06.2021, în sensul că obligă intimata ca la emiterea deciziei de pensie să valorifice, începând cu 1.04.2021, şi primele evidenţiate în adeverinţa nr. 2196/22.08.2019 completată cu Adeverinţa nr. 2151/9.09.2020 emise de Electroaparataj SA şi în sensul că obligă intimata să plateasca contestatoarei, incepand cu data de 1.04.2021, diferentele dintre pensia recalculata conform sentinţei civile nr. 4301/9.06.2021 astfel cum a fost completată prin prezenta hotărâre si pensia efectiv incasata, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflatie la data scadenţei şi până la data de 10.03.2021 şi cu dobânda legală de la data de 11.03.2021 şi până la data platii efective. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII-a Conflicte de Munca şi Asigurări Sociale. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei astăzi, 15.09.2021.
Hotarare completaredispozitiv 6069/2021 din 15.09.2021Admite în parte acţiunea. Obliga parata sa emita o decizie prin care sa recalculeze, incepand cu data de 1.04.2021, drepturile de pensie ale reclamantei cu valorificarea si a veniturilor reprezentand ore suplimentare evidentiate in adeverinta nr. 2196/22.08.2019 completată de Adeverinţa nr. 2151/9.09.2020 emise de Electromontaj SA. Obliga parata sa plateasca reclamantei, incepand cu data de 1.04.2021, diferentele dintre pensia recalculata conform prezentei hotarari si pensia efectiv incasata, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflatie la data scadenţei şi până la data de 10.03.2021 şi cu dobânda legală de la data de 11.03.2021 şi până la dataplatii efective. Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei astăzi, 9.06.2021.
Hotarare 4301/2021 din 09.06.2021