A***** M****** C*******
Apelant ReclamantB******* D******
Apelant ReclamantC**** (*********** M****
Apelant ReclamantC****** E**** P******
Apelant ReclamantC*** I****
Apelant ReclamantRespinge, ca nefondate, apelurile. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de serviciul grefă al instanţei, azi, 14.09.2022.
Hotarare 2198/2022 din 14.09.2022Întrucât pentru acest termen de judecată, intimata-pârâtă (unitatea angajatoare) nu a transmis la dosar relaţiile solicitate de instanţă, amână judecarea cauzei la 14 septembrie 2022, sala 5, ora 10.00.
Incheiere de sedinta din 08.06.2022Amână judecarea cauzei la data de 8 iunie 2022, sala 5 - ora 10, în vederea emiterii unei adrese către intimata-pârâta Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 3 Târgovişte pentru a comunica drepturile salariale defalcate pe elemente componente de care au beneficiat membri de sindicat începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 până în prezent, să se evidenţierea majorărilor salariale acordate în baza acestei legi şi să se precizeze dacă, şi respectiv la ce dată, salariul de bază al acestora a atins nivelul maxim pentru anul 2022 prevăzut de textul de lege anterior menţionat. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 30.03.2022.
Incheiere de sedinta din 30.03.2022