Dosar 716/227/2020/a3 din 19.11.2021

verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 716/227/2020/a3
Data dosar:
19.11.2021
Instanta:
Judecătoria Fălticeni
Departament:
.
Obiect:
verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.11.2021 la ora 11:00

    Complet: C1
  • Soluţionare

    În temeiul art. 362 alin. 2 şi art. 208 alin. 5, raportate la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată prin încheierea din 26 februarie 2021 a judecătorilor de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava, faţă de inculpatul R******* D**** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de “colectarea, deţinerea, predarea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuiau plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia“, prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, măsură pe care o menţine, acesta urmând să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată Judecătoria Fălticeni sau organul în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului care soluţionează cauza. Respinge cererea formulată de inculpat, prin intermediul apărătorului, privind revocarea măsurii preventive a controlului judiciar, ca neîntemeiată. Conform prevederilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 noiembrie 2021.

    Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 25.11.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD