Ş**** D*************
InculpatÎn baza art. 396 alin. 2 şi 10 Cod Procedură Penală coroborat cu art. 374 alin. 4 Cod Procedură Penală, cu reţinerea art. 61 alin. 4 lit. c) Cod Penal, condamnă inculpatul la pedeapsa de 150 zile-amendă, a câte 10 lei/zi, rezultând o amendă penală în cuantum de 1.500 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 2 Cod Penal (fapta din 25.07.2020). În baza art. 396 alin. 2 şi 10 Cod Procedură Penală coroborat cu art. 374 alin. 4 Cod Procedură Penală, cu reţinerea art. 61 alin. 4 lit. c) Cod Penal, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 150 zile-amendă, a câte 10 lei/zi, rezultând o amendă penală în cuantum de 1.500 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. şi ped. de art. 335 alin. 2 Cod Penal (fapta din 12.08.2020). Constată că cele două infracţiuni pentru care a inculpatul a fost trimis în judecată în prezenta cauză, au fost săvârşite în condiţiile concursului real de infracţiuni, prevăzut de dispoziţiile art. 38 alin. 1 Cod Penal. În baza art. 39 alin. 1 lit. c) Cod Penal şi art. 38 alin. 1 Cod Penal, contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă, aplicând pedeapsa cea mai grea, respectiv amenda penală în cuantum de 1.500 lei, la care va adauga sporul obligatoriu de o treime din durata celeilalte pedepse stabilite, respectiv sporul de 500 lei, stabilind în final pedeapsa rezultantă a amenzii penale în cuantum de 2.000 lei, care se va executa efectiv. În baza art. 559 alin. 1 Cod Procedură Penală, pune în vedere inculpatului că este obligat să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Luduş, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. Instanţa aduce la cunoştinţa inculpatului că, dacă se află în imposibilitate de a achita integral amenda în termenul prevăzut la alin. 1, la cererea sa, judecătorul delegat cu executarea, poate dispune eşalonarea plăţii amenzii penale pe o perioadă de cel mult 2 ani, în rate lunare. În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. 1 Cod Procedură Penală, dispune obligarea inculpatului Ş**** D************* la plata sumei de 280,65 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 80,65 lei în faza de urmărire penală, iar suma de 200 lei în cursul camerei preliminare ?i al judecă?ii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru procuror s?i inculpat. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 405 alin. 1 teza a II-a Cod Procedură Penală, astăzi, 30 iunie 2021.
Hotarare 108/2021 din 30.06.2021pentru deliberare, pronunţare şi redactarea hotărârii
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.06.2021