R** & R** S*
ReclamantA****** I****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta R** & R** S* în contradictoriu cu pârâtul A****** I****. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a următoarelor sume: 26,74 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicaţii furnizate si suma de 997,39 lei reprezentând contravaloare clauză penală denuntare unilaterala (contravaloarea serviciilor de activare şi a taxelor operationale pentru serviciul de telefonie mobila cat si diferenta pret telefon mobil), precum şi la plata penalităţilor datorate pentru neplata la termen a facturilor, ce vor fi calculate conform prevederilor contractuale, pentru fiecare din facturile neachitate, până la data plăţii efective a debitului. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Iaşi. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 09.07.2021.
Hotarare 8116/2021 din 09.07.2021Amână pronunţarea la data de 09 iulie 2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.07.2021Amână pronunţarea la data de 02 iulie 2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.06.2021Amână pronunţarea la data de 28.06.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.06.2021