Dosar 7195/55/2021 din 28.04.2021

partaj judiciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7195/55/2021
Data dosar:
28.04.2021
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia civila
Obiect:
partaj judiciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.03.2022 la ora 10:30

    Complet: C21-2022
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii STĂNILĂ GHEORGHE – CRISTIAN şi S****** D******, în contradictoriu cu pârâta COZAC CRISTINA - ADINA. Sistează starea de coproprietate existentă cu privire la imobilul înscris în C.F. nr. 303665 Şagu, constând în casă şi teren intravilan în suprafaţă de 250 mp, prin atribuirea întregului imobil reclamanţilor, cu obligarea acestora la plata către pârâtă a echivalentului valoric al cotei acesteia de coproprietate, respectiv la plata sumei de 2.720,81 euro, în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei. Dispune ca O.C.P.I. Arad să procedeze, ulterior rămânerii definitive a prezentei, la înscrierea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului indicat mai sus, respectiv la înscrierea ipotecii legale rezultate din partaj în favoarea pârâtei pentru garantarea plăţii sultei. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.300,75 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei la data de 24.03.2022.

    Hotarare 1241/2022 din 24.03.2022
  • Sedinta din data de 17.02.2022 la ora 08:30

    Complet: C21-2022
  • Amână cauza

    T: 24.03.2022, ora 10.30, pentru administrarea probei interogatoriului.

    Incheiere de sedinta din 17.02.2022
  • Sedinta din data de 20.01.2022 la ora 08:30

    Complet: C21-2022
  • Amână cauza

    T: 17.02.2022, ora 08.30, pentru comunicarea raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 20.01.2022
  • Sedinta din data de 25.11.2021 la ora 08:30

    Complet: C21-2021
  • Amână cauza

    T. 20.01.2022, ora 08.30, pentru finalizarea expertizei.

    Incheiere de sedinta din 25.11.2021
  • Sedinta din data de 27.10.2021 la ora 10:00

    Complet: C19-2021
  • Amână cauza

    T:25.11.2021, ora 08:30, Complet C21, Sala 144 - pentru efectuarea expertizei în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare.

    Incheiere de sedinta din 27.10.2021
  • Sedinta din data de 06.10.2021 la ora 09:00

    Complet: C19-2021
  • Amână cauza

    T:27.10.2021, ora 10:00-pentru efectuarea expertizei în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare.

    Incheiere de sedinta din 06.10.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD