M****** A***** G*****
InculpatÎn temeiul art. 298 al. 1 din Legea nr. 302/2004, dispune recunoşterea şi executarea dispoziţiei unei autorităţi a statului olandez, respectiv Minister von Rechtsbescherming, în cauza CJIB nr. 1062 5422 2893 0642 din data de 09.04.2020, definitivă la data de 21.05.2020, prin care s-a dispus sancţionarea cu pedeapsa de 240 Euro pentru săvârşirea unei contravenţii sancţionabilă în baza art. 2 din Legea administraţiei juridice pentru respectarea regulilor de circulaţie, privind pe M****** A***** G*****, cu domiciliul în sat Bogata, comuna Baia, str. Viitorului nr. 22, judeţul Suceava, România. În temeiul art. 300 al. 2 din Legea nr. 302/2004, schimbă amenda aplicată şi neachitată de 240 Euro, în moneda statului român, intimatul urmând să execute sancţiunea pecuniară în cuantum de 1.185,6 lei, avându-se în vedere cursul de schimb de 4.94 lei pentru 1 Euro, stabilit de Banca Naţională a României, valabil la data pronunţării hotărârii. Conform art. 305 al. 2 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare privind soluţionarea cererii de recunoaştere a sancţiunii pecuniare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.04.2022.
Hotarare 121/2022 din 13.04.2022Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 13.04.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. (1) C. pr. pen.. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2022Amână judecarea cauzei la data de 29 martie 2022. Pronunţată în şedinţa publică din 14 decembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 14.12.2021