A**** A******** I***
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul emis la data de 23.09.2021, în dosarul de urmărire penală nr. 479/D/P/2020 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii privind pe inculpatul Alexe Alexandru-Ioan, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept – faptă prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare, potrivit art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală. Pronunţată în camera de consiliu, la data de 08.11.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara404/2021 din 08.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 08.11.2021, conform dispoziţiior art. 405 alin.2 din Codul de procedură penală.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.10.2021