R*** T****** I**** S**
ReclamantA*** -******** G******* D* S********* A C*************
PârâtD******* G******* R******** A F********* P****** P******
PârâtAdmite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Ploieşti. Declină competenţa materială de soluţionare a cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamanta R*** T****** I**** S**, in contradictoriu cu parata ANAF - DIRECŢIA GENERALĂ DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, prin care s-a solicitat anularea în parte a Deciziei 170/4.06.2021, precum şi suspendarea efectelor acestei Decizii, în favoarea Tribunalului Prahova, Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal. Dispune trimiterea dosarului către Tribunalului Prahova, Secţia A II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 7.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 216/2021 din 07.12.2021