Dosar 7298/182/2021 din 14.07.2021

liberarea condiţionată (art.587 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7298/182/2021
Data dosar:
14.07.2021
Instanta:
Judecătoria Baia Mare
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
liberarea condiţionată (art.587 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.08.2021 la ora 9:00

    Complet: CPF 1* penal
  • admite cererea

    Admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul JECAN VASILE, în executarea pedepsei de 2 ani şi 7 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 102/2020 de Tribunalul Maramureş, şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 150/2020 emis de Tribunalul Maramureş. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în -- Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art. 104 Cod penal potrivit cărora, dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 313 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei către av. Yeboua Moussa Outtara. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 05.08.2021.

    Hotarare 2269/2021 din 05.08.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD