B** T****** N*****
PetentS* R****** S*
CreditorP***** P********
DebitorAdmite cererea. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 687/29.10.2020 pronunţată de Judecătoria Segarcea în dosarul nr. 1120/304/2020 pentru realizarea creanţei având ca obiect suma totală de 1159,62 lei compusă din următoarele sume: suma de 569,78 lei reprezentând debit, suma de 579,84 lei reprezentând contravaloarea tarifelor promotionale, suma de 10 lei reprezentând contravaloarea echipamentelor de comunicatii predate in custodie, precum si penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate la debitul principal de 569,78 lei şi suma de 50 lei cheltuieli de judecată, în toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 14 Aprilie 2021.
Incheiere de executare silita din 14.04.2021