E******* J*********** N****** M***** C*******
PetentAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de executorul judecătoresc Nicoară Marius Cristian, şi în consecinţă: Încuviin?ează executarea silită pornită la cererea creditorului SC Wareso Prod SRL – Suceava, împotriva debitorului Comuna Fundu Moldovei - prin Primar Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită prin toate modalităţile de executare pentru obligaţia de plată a sumei de 274.548,28 lei compusă din debit restant (151.130 lei), actualizat cu indicele de inflaţie rezultând valoarea de 158.323,78 lei şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% zi de întârziere calculate pentru perioada 02.05.2019-15.04.2021 în valoare de 113.201.50 lei precum şi cheltuieli de judecată în sumă de 3.023 lei urmând ca debitul principal să fie actualizat cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi la care se vor adăuga penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% zi de întârziere începând cu data de 16.04.2021 şi până la data achitării efective în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr.1022 din 29.10.2019 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, definitivă pronunţată în doar nr. 1101/206/2019. Fără cale de atac. Pronun?ată la data de 28 aprilie 2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei.
Incheiere finala dezinvestire 283/2021 din 28.04.2021