D**** F*****
InculpatT******* P****
Parte vătămatăÎn baza art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală; Condamnă pe inculpatul D**** F*****, date cu caracter personal, fără antecedente penale, la pedeapsa de 5 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violen?e (persoană vătămată T******* P****). În baza art. 206 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală; Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare (persoană vătămată T******* P****). În baza art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 39 lit. b Cod penal; Aplică inculpatului Dobra Vasile pedeapsa cea mai grea, de 5 luni închisoare, sporită cu 20 zile închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 5 luni şi 20 zile închisoare. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., obligă inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Vâlcea sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în una din două unităţi din cadrul Primăriei com. Sălătrucel, jud. Vâlcea afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Potrivit art. 91 alin. 4 Cod penal, atenţionează inculpatul asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de deten?ie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, a neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere În baza art. 72 C. pen., deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii din data de 15.04.2021. Admite în parte acţiunea civilă formulată de persoana vătămată T******* P****. Obligă inculpatul D**** F***** la plata către persoana vătămată T******* P**** a sumei de 2000 lei, cu titlu de daune morale. Respinge în rest pretenţiile. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 600 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 500 de lei reprezintă cheltuieli aferente fazei de urmărire penală. Obligă inculpatul la plata către partea civilă T******* P**** a sumei de 1500 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat). Dispune ca onorariul av. din oficiu Cojocaru Mirabela, în cuantum de 868 lei, să fie suportat din fondurile MJ. Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.12.2022.
Hotarare 234/2022 din 20.12.2022Având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea asupra cauzei la 20.12.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2022Amână cauza
Incheiere de sedinta din 11.10.2022Amână cauza
Incheiere de sedinta din 31.05.2022Amână cauza,
Incheiere de sedinta din 15.03.2022Acordă termen pentru a se depune înscrisuri în circumstanţiere şi a se lămuri latura civilă a cauzei.
Incheiere de sedinta din 14.09.2021