C***** D****
Inculpat av. ales Miron NicolaeŢ******** O***
Parte civilăCondamnă inculpatul C***** D****, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de hărţuire, prevăzută şi sancţionată de art. 208 alin. 2 C.pen., cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen., cu reţinerea art.349 alin.2 C.p.p., art.375 C.p.p. şi art. 396 alin. 10 C.p.p.. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n şi o C.pen., respectiv dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată Ţ******** O*** ori de a se apropia de aceasta, precum şi dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate, la o distanţă de 200 metri, ca pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărârii de condamnare. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n şi o C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată Ţ******** O*** ori de a se apropia de aceasta, precum şi dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate, la o distanţă de 200 metri. 2. Condamnă inculpatul C***** D****, cu datele de stare civilă menţionate anterior, la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj în formă continuată, prevăzută şi sancţionată de art. 257 alin. 1 şi alin. 4 C.pen. rap. la art. 206 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. şi art. 38 alin. 1 C.pen., cu reţinerea art.349 alin.2 C.p.p., art.375 C.p.p. şi art. 396 alin. 10 C.p.p.. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n şi o C.pen., respectiv dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată Ţ******** O*** ori de a se apropia de aceasta, precum şi dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate, la o distanţă de 200 metri, ca pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărârii de condamnare. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n şi o C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată Ţ******** O*** ori de a se apropia de aceasta, precum şi dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate, la o distanţă de 200 metri. În baza art.38 alin.1 C.pen. rap. la art.39 alin.1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (unu) an închisoare, la care adăugă un spor obligatoriu de 1 (una) lună închisoare reprezentând 1/3 cealaltă pedeapsă aplicată, urmând ca, în final, inculpatul C***** D**** să execute o pedeapsă rezultantă de 1 (unu) an şi 1 (una) lună închisoare. În baza art.45 alin.3 lit. a C.pen. raportat la art.67 alin.1 C.pen. aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n şi o C.pen., respectiv dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată Ţ******** O*** ori de a se apropia de aceasta, precum şi dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate, la o distanţă de 200 metri, ca pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărârii de condamnare. În temeiul art.45 alin.5 C.pen. raportat art.65 alin. 1 C.pen. aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n şi o C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată Ţ******** O*** ori de a se apropia de aceasta, precum şi dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate, la o distanţă de 200 metri. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul art.92 C.pen. stabileşte un termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art.93 alin.2 C.pen., pe durata termenului de încercare inculpatul are obligaţia să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În baza art.93 alin.3 C.pen. stabileşte ca inculpatul să presteze timp de 60 de zile o activitate neremunerată în cadrul Primăriei mun. Suceava sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, programul de executare al acestei activităţi urmând a fi stabilit de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În baza art. 404 alin.2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 96 C.pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.404 alin.2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului că în cazul în care nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse prin prezenta hotărâre, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei închisorii. În temeiul art. 399 alin. 1 C.p.p. rap. la art. 242 C.p.p., revocă măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul C***** D**** prin Încheierea din data de 29.12.2021 pronunţată în dosarul nr. 7339/314/2021/a3 al Judecătoriei Suceava. Constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 07.08.2021 până la data de 31.12.2021. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul C***** D**** în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art.5 alin.5 din Legea nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare informează inculpatul C***** D**** că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În temeiul art. 397 alin. 1, art. 19 şi art. 25 alin. 1 C.p.p., cu aplic. art. 1349, art. 1357 C.civ, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ţ******** O***, cu domiciliul în mun. Suceava şi, în consecinţă, obligă pe inculpatul C***** D**** la plata către partea civilă a sumei de 3000 lei reprezentând daune morale. Respinge în rest acţiunea civilă formulată de partea civilă Ţ******** O*** ca fiind neîntemeiată. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b C.pen., dispune confiscarea de la inculpat a telefonului mobil marca NOKIA EXPRESS, cu cartela DIGI cu şi a telefonului mobil marca LG cu cartela SIM ORANGE cu seria, aflate la Camera de Corpuri delicte a IPJ Suceava conform Dovezii seria/nr. 51726 din 27.08.2021. Dispune restituirea către inculpatul C***** D**** a telefoanelor mobile marca NOKIA, seria, cu cartela SIM seria, SAMSUNG, seria IMEI cu cartela SIM ORANGE cu seria, ALLVIEW, cu cartela SIM ORANGE cu seria, SAMSUNG, seria IMEI şi SAMSUNG, aflate la Camera de Corpuri delicte a IPJ Suceava conform Dovezii seria/nr. 51726 din 27.08.2021. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul C***** D**** la plata către stat a sumei de 2800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 2000 lei din cursul urmăririi penale. În baza art. 275 alin. 1 teza a II-a C.p.p., onorariul apărătorului din oficiu desemnat în cursul urmăririi penale pentru inculpat, av. Şteţco Andreea Daniela, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1953/2021, în cuantum de 1254 lei, rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile speciale ale Ministerului Public în contul Baroului Suceava. În baza art. 275 alin. 1 teza a II-a C.p.p., onorariul apărătorului din oficiu desemnat în cursul judecăţii pentru inculpat, av. Pricopiuc Cosmin, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1957/2021, în cuantum de 300 lei (parţial cameră preliminară), rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată astăzi, 18.02.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului, a părţii civile şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei
Hotarare 87/2022 din 18.02.2022Deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârii vor avea loc la data de 18.02.2022 Pronunţarea va avea loc prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.02.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.02.2022Deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârii vor avea loc la data de 16. 02.2022 Pronunţarea va avea loc prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 04.02.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.02.2022Deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârii vor avea loc la data de 04.02.2022. Pronunţarea va avea loc prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi 25.01.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.01.2022Potrivit art. 391 alin. 1 C.pr. pen., deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii vor avea loc la data de 25.01.2022. Pronunţarea va avea loc prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2022Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 12.01.2022, ora 10:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronun?ată în ?edin?a publică, astăzi, 15.12.2021.
Incheiere de sedinta din 15.12.2021