S* A******** S**
DebitorA*** V*****
CreditorAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea omisiunii din cuprinsul minutei şi dispozitivului sentinţei civile nr. 70/F din 20.04.2021 a Tribunalului Vaslui, pronun?ată în dosarul nr. 737/89/2020 în sensul că se va menţiona: „ În baza art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008, dispune ca suma de 180 lei reprezentând facilitate la plata taxei judiciare de timbru sub forma reducerii cuantumului taxei aferente solu?ionării cererii de deschidere a procedurii simplificate de insolvenţă, formulată de petenta Arhicrist SRL prin lichidator judiciar Management Company IPURL, să rămână în sarcina statului.” Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta sentinţei civile nr. 70/F din 20.04.2021 a Tribunalului Vaslui, paragraful 4, cu privire la numele lichidatorului judiciar care a administrat procedura, în sensul că se va menţiona: „În temeiul art. 180 din Legea nr. 85/2014, descarcă pe lichidatorul judiciar Management Company IPURL de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi” în loc de „ În temeiul art. 180 din Legea nr. 85/2014, descarcă pe lichidatorul judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IA?I SPRL de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire cu privire la procedură, debitor ?i averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferin?ă, ac?ionari sau asocia?i.” cum dintr-o eroare materială s-a înserat. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale sentinţei şi face corp comun cu aceasta. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare prin BPI. Cererea de apel se depune sub sancţiunea nulităţii la Tribunalul Vaslui. Pronunţată azi 11 mai 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire din 11.05.2021