P***** N****** L*******
InculpatC********* A*****
InculpatA************ R********** D**** D****** T*****
Parte civilăÎn temeiul art. 396, alin. 1 ?i 2, C.pr.pen., raportat la art. 61, alin. 2 şi alin. 4, lit. a, C. pen. condamnă pe inculpatul C********* A*****, , la pedeapsa amenzii în cuantum de 1600 lei, echivalentul a 80 zile amendă (suma corespunzătoare unei zile amendă este 20 lei), sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de „pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie”, prev. ?i ped. de art. 64, lit. e din OUG 23/2008, coroborat cu art. 1, alin. 1 din Ordinul de Prohibi?ie nr. 8/12.01.2018. În temeiul art. 64 din. OUG 23/2008, aplică inculpatului C********* A***** pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a pescui pe o durată de 1 an. În temeiul art. 396, alin. 1 ?i 2, C.pr.pen., raportat la art. 61, alin. 2 şi alin. 4, lit. a, C. pen. condamnă pe inculpatul P***** N****** L*******, la pedeapsa amenzii în cuantum de 1600 lei, echivalentul a 80 zile amendă (suma corespunzătoare unei zile amendă este 20 lei), sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de „pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie”, prev. ?i ped. de art. 64, lit. e din OUG 23/2008, coroborat cu art. 1, alin. 1 din Ordinul de Prohibi?ie nr. 8/12.01.2018. În temeiul art. 64 din. OUG 23/2008, aplică inculpatului P***** N****** L******* pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a pescui pe o durată de 1 an. Atrage aten?ia inculpa?ilor asupra dispoz. art. 63, C.pen., respectiv asupra faptului că sustragerea cu rea-credin?ă de la executarea pedepsei amenzii, conduce la înlocuirea numărului de zile-amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile închisoare. În temeiul art. 549 ind. 1, alin. (5), lit. b), C.proc.pen. cu aplic. art. 66, alin. 2 din O.U.G nr. 23 din 2008 privind pescuitul şi acvacultura şi cu art. 112, alin. 1, lit. b) din Codul penal, dispune confiscarea specială cu privire la următoarele bunuri: - 6 (şase) unelte de pescuit tip vintire confecţionate din 5 cercuri de culoare neagră cu ochi plasă de 5 cm., 6 cm., 5,5 cm., 7 cm, cu uzură 50, ridicate de către organele de poliţie şi depuse la camera de corpuri şi obiecte delicte a S.T.P.F. Tulcea, prin dovada seria B nr. 0009559 din 07.05.2018; - ambarcaţiunea barcă metalică tip Lotcă, de culoare verde, lungime 4,60 m, lăţime 1,10 m, înălţime 0,40 m, 10 crivace; - 1 bucată ghionder lemn, lungime 3 m; - 2 bucăţi rame lemn, lungime 2,30 m., bunuri ce au fost ridicate ?i depuse la S.T.P.F. Tulcea, conform dovezii seria C – 1 nr. 212157 din 02.05.2018; În temeiul art. 549 ind. 1, alin. (5), lit. b), C.proc.pen. cu aplic. art. 66, alin. 2 din O.U.G nr. 23 din 2008 privind pescuitul şi acvacultura şi cu art. 112, alin. 1, lit. e) din Codul penal, dispune confiscarea specială cu privire la contravaloarea cantită?ii de 55 kg peşte specia somn, in cuantum de 660 lei, ridicată de la inculpaţi şi predată către S.C. GIP-EST S.R.L în baza N.R.C.D. nr. 141/02.05.2018, precum şi vărsarea la bugetul de stat a acestei sume. Admite ac?iunea civilă formulata de Administra?ia Rezerva?iei Biosferei Delta Dunării, cu sediul în str. Portului, nr. 34 A, mun. Tulcea, jud. Tulcea. În temeiul art. 397 alin.1 Cod proc.pen. raportat la art.1357 Cod civ., obligă inculpa?ii in solidar la plata către partea civilă Administra?ia Rezerva?iei Biosferei Delta Dunării a sumei de 623,15 lei reprezentând daune pentru prejudiciul cauzat fondului piscicol. În temeiul art. 274 alin.1 şi 2 C.pr.pen., obligă inculpa?ii la plata cheltuielilor judiciare către în cuantum de 800 lei, câte 400 lei fiecare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Redactată ?i pronun?ată prin punerea hotărârii la dispozi?ia păr?ilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi 11.03.2022.
Hotarare 453/2022 din 11.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 11.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 28.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.02.2022