N*** L**** Ş*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul N*** L**** Ş*****, pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată la pedeapsa de: - 200 zile amendă În temeiul art. 61 alin.2 şi 4 lit. c Cod penal stabileşte suma corespunzătoare unei zile amendă la 30 lei, astfel că inculpatul execută o amendă de 6.000 lei. Atrage atenţia inculpatului că neexecutarea, cu rea-credinţă, a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, atrage înlocuirea zilelor amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile închisoare. Pune în vedere inculpatului că potrivit art. 559 alin1 Cod procedură penală are obligaţia să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Oradea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 274 alin 1 Cod penal obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 02.11.2021.
Hotarare 1253/2021 din 02.11.2021În vederea redactării şi pronunţării hotărârii, fixează termen pentru redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 02.11.2021. Hotărârea se va pronunţa prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 teza II Cod procedură penală.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.10.2021În vederea redactării şi pronunţării hotărârii, fixează termen pentru redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 19.10.2021. Hotărârea se va pronunţa prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 teza II Cod procedură penală.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2021