B***** C****** F*****
InculpatB***** M****** G*******
InculpatÎn baza art. 335 alin. 1 C.pen cu aplic. art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul B***** C****** F***** ( la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 336 alin. 1 C.pen cu aplic. art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul B***** C****** F***** la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 38 alin. 2 şi art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. aplică inculpatului B***** C****** F***** pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 335 alin. 1 C.pen., pe care o sporeşte cu 3 luni închisoare (1/3 din pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. 1 C.pen), urmând ca în final inculpatul să execute 1 (unu) an închisoare. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare sub supraveghere, stabilind termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen. impune condamnatului să frecventeze unul din programele de reintegrare derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul B***** C****** F***** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Maglavit sau în cadrul Dispensarului comunal Maglavit, jud. Dolj, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. şi art. 91 alin. 4 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 336 alin. 1 C.pen cu aplic. art. 396 alin. 10 C.pr.pen. stabileşte - inculpatului B***** M****** G******* pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 83 C.pen. dispune amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare, stabilind termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, potrivit art. 84 C.pen. În baza art. 85 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul Bălan Mădălin Gheorghe trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin.1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.85 alin.1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Dolj. În baza art. 404 alin. 3 C.pr.pen. rap. la art. 88 alin. 1-3 C.pen. atrage atenţia inculpatului că în situaţia nerespectării măsurilor de supraveghere impuse, a neîndeplinirii obligaţiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere sau a săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere se va revoca amânarea şi se va dispune aplicarea şi executarea pedepsei. În temeiul art. 398 C.pr.pen. raportat la art. 274 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. obligă pe inculpatul B***** C****** F***** la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului şi pe inculpatul B***** M****** G******* la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea sentin?ei pentru procuror şi inculpat. Pronun?ată astăzi, 10.11.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 242/2021 din 10.11.2021În temeiul art. 391 Cod procedură Penală raportat la art. 405 Cod procedură Penală aşa cum au fost modificate prin Legea 130/12.05.2021, va stabili termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 10.11.2021, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2021Amână judecarea cauzei pentru a se depune acte în circumstanţiere. Acordă termen de judecată la 12.10. 2021 ora 13,30
Incheiere de sedinta din 15.09.2021