M******** G** I**
InculpatÎn baza art. 396 al. 1 şi 4 C.p.p. rap. la art. 83 C.p. cu aplic. art. 396 al 10 C.p.p. stabileşte în sarcina inculpatului M.I., pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.p., o pedeapsă de 9 luni închisoare. În baza art. 396 al. 1 şi 4 C.p.p. rap. la art. 83 C.p. cu aplic. art. 396 al 10 C.p.p. stabileşte în sarcina aceluiaşi inculpat , pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul neînregistrat, prev. de art. 334 alin. 1 C.p. , o pedeapsă de 9 luni închisoare. În baza art. 396 al. 1 şi 4 C.p.p. rap. la art. 83 C.p. cu aplic. art. 396 al 10 C.p.p. stabileşte în sarcina aceluiaşi inculpat , pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul cu număr fals de înregistrare,prev.de art. 334 alin. 2 C.p., o pedeapsă de 9 luni închisoare. În baza art. 39 alin.1 lit. b C.P. coroborat cu art.38 al. 1 C.P. contopeşte pedepsele pronunţate prin prezenta sentinţă, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, respectiv de 9 luni închisoare ,la care se adaugă sporul de 1/3 din celelalte pedepse stabilite , adică 6 luni închisoare , el având de executat o pedeapsă totală de 1 an şi 3 luni închisoare. În baza art. 83 al. 1 C.p. amână aplicarea pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani ,stabilit în condiţiile art. 84 C.p. În baza art.85 al. 1 C.p. pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi , la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea lui ;c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile precum şi întoarcerea ;d) să comunice schimbarea locului de muncă;e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă . În baza art. 86 al. 1 C.p pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute la art. 85 al. 1 lit. c- e C.p. se comunică Serviciul de Probaţiune Călăraşi. În baza art. 404 al. 3 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C.p.,privind revocarea amânării aplicării pedepsei, în cazul nerespectării ori neexecutării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere ,precum şi în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni cu intenţie pe parcursul termenului de supraveghere . În baza art.274 al.1 C.P.P. obligă inculpatul la plata sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat . Cu apel în 10 zile de la comunicarea prezentei. Pronunţată la data de 24.03.2022, prin punerea la dispoziţia părţilor a prezentei ,de către grefa instanţei
Hotarare 87/2022 din 24.03.2022Stabileşte termen pentru deliberare, pronunţare şi redactarea hotărârii la data de 24.03.2022 .
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.03.2022