P******* C****** B*******
PetentC****** I**
IntimatAdmite sesizarea formulată de petentul Comuna Bujoreni, în contradictoriu cu intimatul C****** I** Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 200 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PVLY nr. 0020986 din 29.09.2019, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, pe o durată de 15 ore, conform prevederilor art. 9 alin. 1 din OG 2/2001, sancţiunea urmând a fi prestată pe lângă P******* C****** B*******, jud. Vâlcea. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la sediul Judecătoriei Rm. Vâlcea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 21.10.2021.
Hotarare 5118/2021 din 21.10.2021Acordă un nou termen de judecată faţă de lipsa de procedură cu intimatul.
Incheiere de sedinta din 07.10.2021