U***** C***** B*******
PetentC****** I**
IntimatAdmite sesizarea formulată de petentul U.A.T Comuna Bujoreni, în contradictoriu cu intimatul C****** I**. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 1080 de lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PVLY nr. 0020631/14.01.2019, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, pe o durată de 77 ore. Activitatea urmează a fi prestată conform dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 55/2002 în locurile prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 55/2002, stabilite prin hotărâre de către Consiliul Local al Comunei Bujoreni. Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 08.10.2021.
Hotarare 4620/2021 din 08.10.2021