E*** E****** R****** S*** - P*** R****** L****
CreditorB****** A**** R*****
DebitorRespinge acţiunea având ca obiect „ordonanţă de plată”, formulată de creditoarea EON ENERGIE ROMANIA SA în contradictoriu cu debitoarea B****** A**** R*****, ca rămasă fără obiect. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.12.2022.
Hotarare 5692/2022 din 29.12.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 29 decembrie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 decembrie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2022Admite cererea de amânare a cauzei şi acordă termenul solicitat, sens în care, Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 6 octombrie 2022, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra competenţei de soluţionare, a estimării duratei de cercetare a procesului şi a probatoriului pentru termenul viitor. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2022.
Incheiere de sedinta din 19.05.2022Admite cererea de amânare a cauzei şi acordă termenul solicitat, sens în care, Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 19 mai 2022, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra competenţei de soluţionare, a estimării duratei de cercetare a procesului şi a probatoriului pentru termenul viitor. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2022.
Incheiere de sedinta din 10.03.2022Admite cererea de amânare a cauzei şi acordă termenul solicitat, sens în care, Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 10 martie 2022, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra competenţei de soluţionare, a estimării duratei de cercetare a procesului şi a probatoriului pentru termenul viitor. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 09.12.2021Admite cererea de amânare a cauzei şi acordă termenul solicitat, sens în care, Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 9 decembrie 2021, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra competenţei de soluţionare, a estimării duratei de cercetare a procesului şi a probatoriului pentru termenul viitor. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 07.10.2021Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 7 octombrie 2021, ora 08:30, pentru când creditoarea primeşte termen în cunoştinţă în conformitate cu disp. art. 229 Cod procedură civilă, considerându-se că aceasta cunoaşte termenul de judecată ulterior celui de astăzi, pentru care citaţia a fost primită de funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei prin semnătură. Debitoarea, de asemenea, primeşte termen în cunoştinţă. Va fi comunicată creditoarei cu adresă întâmpinarea şi înscrisurile aferente, cu solicitarea de a lua cunoştinţă şi a depune la dosar răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra competenţei de soluţionare, a estimării duratei de cercetare a procesului şi a probatoriului pentru termenul viitor. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 mai 2021.
Incheiere de sedinta din 20.05.2021