M*********** D***** I****
InculpatÎn temeiul art. 336 alin 1 Cp cu aplicarea art. 396 alin 1 ?i 10 C.pr.pen, condamnă inculpatul M*********** D***** I****, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e. Constată că nu se impune aplicarea pedepsei complementare şi, pe cale de consecinţă, nici a celei accesorii. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: -să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de proba?iune sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Bibliotecii Judeţene I.A. Bassarabescu, judeţ Giurgiu sau Primăriei com. Izvoarele, judeţ Giurgiu, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere cu consecin?a executării pedepsei în regim privativ de libertate, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere, neexecutării obligaţiei impuse sau săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 300 lei în cursul urmăririi penale ?i 200 lei în cursul camerei preliminare ?i al judecă?ii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 2184/2021 din 01.11.2021Stabileşte pronunţarea pentru data 01.11.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2021