S* V****** P** S**
PetentI************ D* J******* J******* B******* N*****
IntimatAdmite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petenta S* V****** P** S** în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN BISTRIŢA-NĂSĂUD. Reindividualizează amenda aplicată în sensul că înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 10.000 lei şi sancţiunea complementară a suspendării activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii, aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria JRBN nr. 1006774 încheiat la data de 08.10.2021 de intimată, cu sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 5.000 lei. Ia act de faptul că petenta şi-a rezervat dreptul de a recupera cheltuielile de judecată pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Bistriţa. Pronunţată la data de 29.11.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 2754/2022 din 29.11.2022amână pronunţarea hotărârii pentru data de 29.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C.proc.civ.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2022citare martor cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 21.09.2022recitare martor
Incheiere de sedinta din 08.06.2022efectuare adresă intimat
Incheiere de sedinta din 13.04.2022audiere martor; efectuare cercetare la faţa locului
Incheiere de sedinta din 23.02.2022