U******* A************ T********** R******* P*** P***** R*** V*******
PetentC**** N******
IntimatAdmite cererea formulat de petenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ –REBRICEA, în contradictoriu cu intimatul CĂLIN NECULAI. Dispune înlocuirea amenzilor contravenţionale în cuantum de 5086 lei, aplicate prin procesele verbale seria PVSY nr. 0003319/27.03.2020 şi PVSY nr. 012979/19.04.2017 cu sancţiunea obligării intimatului la prestarea a 300 ore de activitate în folosul comunităţii. Obligă intimatul să efectueze un număr de 300 ore de muncă în folosul comunităţii, numărul maxim legal, cu respectarea dispoziţiilor art. 2 şi art. 16 din O.G. nr. 55/2002, în sensul că activitatea în folosul comunităţii se va desfăşura în domeniul serviciilor publice stabilite prin Hotărârea Consiliului Local Rebricea, ţinând seama de pregătirea profesională şi starea sănătăţii acestuia, după un program întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 55/2002. Copie de pe dispozitivul hotărârii, însoţită de mandatul de executare, se comunică primarului unităţii administrativ-teritoriale şi unităţii de poliţie în a căror rază teritorială îşi are reşedinţa contravenientul şi contravenientului Călin Neculai. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Vaslui. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 12.05.2022.
Hotarare 837/2022 din 12.05.2022Amana pronuntarea la data de 12.05.2022, pronuntarea urmand a se face prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.04.2022Acorda termen la data de 29.04.2022, ora 11:00 pentru când se va cita petentul cu mentiunea de a face dovada imposibilitatii executarii silite a intimatului.
Incheiere de sedinta din 04.03.2022