S********* L**** A* Î************* P************* C******
ReclamantŞ***** G********* C*********
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale cuprinse în dispozitivul Sentinţei civile nr. 3166/09.12.2021 pronunţată în dosarul nr. 754/117/2021 formulată de către petentul S********* L**** A* Î************* P************* C******. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul Sentinţei Civile nr. 3166 din 09.12.2021 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. 754/117/2021, în sensul că pentru membra de sindicat T.C.M. este menţionat greşit perioada 10.01.2019-10.04.2019, corect fiind 01.01.2019-10.04.2019. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată azi, 22.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 22.03.2022Admite în parte acţiunea formulată, modificată şi explicitată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta , în consecinţă: Obligă pârâta la calcularea ?i plata majorărilor de drepturi salariale reprezentând indemnizaţia de dirigenţie de 10% şi gradaţia de merit de 25%, aplicate şi calculate la salariul de bază deţinut/aflat în plată începând cu 01.01.2019 şi până la 31.05.2021, corespunzător perioadei lucrate de fiecare membru de sindicat, cu respectarea dispoziţiilor art. 38 alin. 4 şi 4. 1 din Legea nr. 153/2017, respectiv: 1.1. pentru BESE SAVETA majorarea de 10% a salariului de bază pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, învă?ător, educator, în raport de salariul de bază cuvenit lunar, începând cu 01.01.2019 1.2. pentru CAMPAN CRINA SUSANA majorarea de 10% a salariului de bază pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, învă?ător, educator, în raport de salariul de bază cuvenit lunar, începând cu 01.01.2019 1.3. pentru CAMPEAN REGHINA majorarea de 10% a salariului de bază pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, învă?ător, educator, în raport de salariul de bază cuvenit lunar, în perioada 01.01.2019 – 31.08.2020 1.4. pentru COPOS ELENA cre?terea de 25% a salariului de bază reprezentând gradaţia de merit, în raport de salariul de bază cuvenit lunar, în perioada 01.01.2019 – 31.08.2020; majorarea de 10% a salariului de bază pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, învă?ător, educator, în raport de salariul de bază cuvenit lunar, în perioada 01.01.2019 – 31.08.2020 1.5. pentru ITU ALINA majorarea de 10% a salariului de bază pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, învă?ător, educator, în raport de salariul de bază cuvenit lunar, începând cu 01.01.2019 1.6. pentru MAN ANA SUSANA majorarea de 10% a salariului de bază pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, învă?ător, educator, în raport de salariul de bază cuvenit lunar, în perioada 01.01.2019 – 31.08.2020 1.7. pentru NISTE VIORELIA RAMONA cre?terea de 25% a salariului de bază reprezentând gradaţia de merit, în raport de salariul de bază cuvenit lunar, în perioada 01.01.2019 – 31.08.2020; majorarea de 10% a salariului de bază pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, învă?ător, educator, în raport de salariul de bază cuvenit lunar, în perioada 01.01.2019 – 31.08.2020 1.8. pentru OSAN ANGELA majorarea de 10% a salariului de bază pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, învă?ător, educator, în raport de salariul de bază cuvenit lunar, începând cu 01.09.2020 1.9. pentru PUI GEORGETA majorarea de 10% a salariului de bază pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, învă?ător, educator, în raport de salariul de bază cuvenit lunar, începând cu 01.01.2019 1.10. pentru TUDORAN CLAUDIA GABRIELA majorarea de 10% a salariului de bază pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, învă?ător, educator, în raport de salariul de bază cuvenit lunar, în perioada 01.01.2019 – 31.08.2020 1.11. pentru TOMAI ANTOANELA MONICA majorarea de 10% a salariului de bază pentru activitatea de control financiar preventiv, în raport de salariul de bază cuvenit lunar, începând cu 01.01.2019; 1.12. pentru POP DENISA IOANA majorarea de 10% a salariului de bază pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, învă?ător, educator, în raport de salariul de bază cuvenit lunar, începând cu 01.01.2019 1.13. pentru PRUNEAN CARMEN LUMINITA cre?terea de 25% a salariului de bază reprezentând gradaţia de merit, în raport de salariul de bază cuvenit lunar, începând cu 01.09.2020; majorarea de 10% a salariului de bază pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, învă?ător, educator, în raport de salariul de bază cuvenit lunar, începând cu 01.01.2019 1.14. pentru TODORAN CRISTINA MARIA majorarea de 10% a salariului de bază pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, învă?ător, educator, în raport de salariul de bază cuvenit lunar, în perioada 10.01.2019 – 10.04.2019 Obligă pârâta la calcularea şi plata diferenţei dintre drepturile salariale încasate şi drepturile salariale stabilite potrivit dispoziţiilor anterioare, sume actualizate cu rata inflaţiei, până la data efectivă a plăţii, precum ?i la plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor drepturi băne?ti, începând cu data na?terii dreptului ?i până la plata efectivă a sumelor datorate. Respinge celelalte pretenţii ca neîntemeiate. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depun la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei azi, 09.12.2021.
Hotarare 3166/2021 din 09.12.2021Amână pronunţarea pentru data de 09.12.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.11.2021Amână pronunţarea pentru data de 26.11.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.11.2021Amână pronunţarea pentru data de 17.11.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2021