F***** V*******
InculpatÎn baza art. 337 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul F***** V******* la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (faptă din 22.03.2021). În baza art. 337 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul F***** V*******, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (faptă din 22.03.2021). În baza art. 335 alin. (2) C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul F***** V*******, la pedeapsa de 7 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă din 22.03.2021). În temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 2 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 7 luni, în final acesta urmând să execute pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa rezultantă perioada reţinerii şi a arestării la domiciliu executată în perioada 23.03.2021 – 31.05.2021. În baza art. 91 C.pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei, conform art. 92 alin. (1) şi (2) C.pen. În baza art. 93 alin. (1) C.pen. şi art. 404 alin. (2) C.proc.pen. obligă inculpatul F***** V*******, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Covasna, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c)-e) C.pen. se vor comunica Serviciului de Probaţiune Covasna. În baza art. art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen. impune inculpatului F***** V******* să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C.pen. , pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Staţiunii Covasna sau Primăriei comunei Zagon, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) şi art. 96 C.pen., atrage atenţia inculpatului F***** V******* cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în interiorul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 300 lei în cursul urmării penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi 22.07.2022 şi pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 137/2022 din 22.07.2022Amână pronunţarea pentru data de 22.07.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.07.2022Amână pronun?area pentru data de 12.07.2022. Pronunţarea se va face prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.06.2022În vederea înaintării cererii de strămutare la Curtea de Apel Braşov şi a soluţionării cererii de recuzare formulată de către inculpat,
Incheiere de sedinta din 26.04.2022Pentru ca incupatul să ia la cunoştinţă de înregistrările existente în dosarul de urmărire penală.
Incheiere de sedinta din 22.02.2022