Dosar 7588/204/2021 din 29.12.2021

tulburarea ordinii şi liniştii publice (art.371 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7588/204/2021
Data dosar:
29.12.2021
Instanta:
Judecătoria Câmpina
Departament:
Sectia Penala
Obiect:
tulburarea ordinii şi liniştii publice (art.371 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.10.2022 la ora 08:30

    Complet: PEN 1 - AM
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    I. În temeiul art. 371 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 1 C.p., art. 43 alin. 5 C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 2,10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul ANDREIU (fost BROTOIU) MARIAN la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 257 alin. 1,4 C.p., rap. la art. 206 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 1 C.p., art. 43 alin. 5 C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 2,10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul ANDREIU (fost BROTOIU) MARIAN la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Constată că prin s.p. nr. 32 din 27.01.2022, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul penal nr. 6499/204/2019, definitivă prin d.p. nr. 761 din 21.06.2022 a Curţii de Apel Ploieşti s-a dispus condamnarea inculpatului ANDREIU (fost BROTOIU) MARIAN la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare (obţinută prin contopirea pedepselor de 1 an şi 9 luni închisoare, 1 an şi 9 luni închisoare – dispuse în cauza nr. 6499/204/2019 – cu pedepsele de 1 an închisoare şi 1 an închisoare, dispuse prin s.p. nr. 250 din 01.11.2019, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul penal nr. 7395/204/2017, definitivă prin d.p. nr. 232 din 09.03.2020 a Curţii de Apel Ploieşti). În baza art. 39 alin. 1 lit. b C.p., art. 43 alin. 2 C.p., contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, fiind stabilită pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 10 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 4 luni închisoare (o treime din pedeapsa de 1 an închisoare), fiind stabilită pedeapsa rezultantă parţială de 2 ani şi 2 luni închisoare. În baza art. 43 alin. 1 C.p. şi având în vedere interpretarea stabilită prin decizia ICCJ nr. 22/2020, adaugă pedeapsa rezultantă parţială, de 2 ani şi 2 luni închisoare la pedeapsa anterioară neexecutată (pedeapsa de 3 ani închisoare, stabilită prin s.p. nr. 32 din 27.01.2022, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul penal nr. 6499/204/2019, definitivă prin d.p. nr. 761 din 21.06.2022 a Curţii de Apel Ploieşti), 3 ani închisoare, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă finală de 5 ani şi 2 luni închisoare. În baza art. 72 C.p. şi art. 40 alin. 3 C.p. scade din durata pedepsei rezultante, de 5 ani şi 2 luni închisoare, durata reţinerii din cauza 6499/204/2019 (21.01.2019, ora 21.10-22.01.2019, ora 21.10 - o singură zi) durata detenţiei preventive din dosarul penal nr. 7395/204/2017 (durata arestării în baza MEA nr. 6/25.08.2017, de la 29.12.2017-12.01.2018; durata arestării preventive, de la 13.01.2018 până la 03.05.2018; durata arestului la domiciliu, de la 03.05.2018 până la 08.08.2018, inclusiv, durata arestării preventive de la 25.01.2019 până la 19.02.2019; durata arestului la domiciliu de la 19.02.2019 până la 22.05.2019), şi durata executării integrale a pedepsei aplicate prin hotărârea anterioară (s.p. nr. 250 din 01.11.2019, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul penal nr. 7395/204/2017, definitivă prin DP nr. 232 din 09.03.2020 a Curţii de Apel Ploieşti) de la 09.03.2020 la 09.07.2020, precum şi durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu din prezenta cauză : 06.11.2021-la zi, precum şi durata executării parţiale a pedepsei aplicate prin s.p. nr. 32 din 27.01.2022, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul penal nr. 6499/204/2019, definitivă prin d.p. nr. 761 din 21.06.2022 a Curţii de Apel Ploieşti, de la 21.06.2022- la zi (MEPÎ nr. 45 din 21.06.2022). Pedeapsa va fi executată conform disp. art. 60 C.p. În baza art. 45 alin. 3, lit. a, art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a ?i b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 5 ani (cea mai grea dintre pedepsele complementare aplicate) de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante. În temeiul 45 alin. 5 C.pen. rap. la art. 45 alin. 3 lit. a C.pen şi la art. 66 alin.1, lit. a şi b C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) C. pen., pe toata durata executării pedepsei rezultante, de la rămânerea definitivă a prezentei sentin?e ?i până la executarea sau considerarea ca executată a acesteia. Anulează MEPI emis de Judecătoria Câmpina în baza s.p. nr. 32 din 27.01.2022, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul penal nr. 6499/204/2019, definitivă prin d.p. nr. 761 din 21.06.2022 a Curţii de Apel Ploieşti, (MEPÎ nr. 45 din 21.06.2022) şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei în conformitate cu dispoziţiile prezentei. II. În temeiul art. 371 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 1 C.p., art. 43 alin. 5 C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 2, C.proc.pen., condamnă pe inculpatul CALOTĂ CĂTĂLIN ALEXANDRU la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 257 alin. 1,4 C.p., rap. la art. 206 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 1 C.p., art. 43 alin. 5 C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 2,10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul CALOTĂ CĂTĂLIN ALEXANDRU la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 253 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 1 C.p., art. 43 alin. 5 C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 2,10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul CALOTĂ CĂTĂLIN ALEXANDRU la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 337 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 1 C.p., art. 43 alin. 5 C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 2,10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul CALOTĂ CĂTĂLIN ALEXANDRU la pedeapsa de 3 ani şi 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Constată că infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta este concurentă cu infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare (pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. e, C.p.) prin s. p. nr. 47 din 22.02.2022, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul penal nr. 2333/204/2020*, definitivă prin d.p. nr. 701 din 08.06.2022, a Curţii de Apel Ploieşti. Constată că prin s. p. nr. 47 din 22.02.2022, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul penal nr. 2333/204/2020*, definitivă prin d.p. nr. 701 din 08.06.2022, a Curţii de Apel Ploieşti s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 2 ani, 2 luni închisoare şi 295 zile închisoare. Constată că infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare prin s.p. nr. 47 din 22.02.2022, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul penal nr. 2333/204/2020*, definitivă prin d.p. nr. 701 din 08.06.2022, a Curţii de Apel Ploieşti a fost săvârşită în concurs real cu infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. şi ped. de art. 371, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal (faptă din 02/03.04.2017) pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului Calotă Cătălin-Alexandru la pedeapsa închisorii de 6 luni (şase luni) prin sentinţa penală nr. 250/01.11.2019, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr. 7395/204/2017, definitivă prin decizia penală nr. 232/09.03.2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti. Constată că prin sentinţa penală nr. 250/01.11.2019, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr. 7395/204/2017, definitivă prin decizia penală nr. 232/09.03.2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus revocarea liberării condiţionate acordate prin sentinţa penală nr. 1681/2016, pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. 15177/281/2016, definitivă în 25.07.2016 prin neapelare, pentru restul de executat de 295 de zile (două sute nouăzeci şi cinci de zile), adăugarea restului de executat la pedeapsa închisorii de 6 luni (şase luni) şi condamnarea inculpatului Calotă Cătălin-Alexandru la pedeapsa închisorii principale rezultante de 6 luni şi 295 de zile (şase luni şi două sute nouăzeci şi cinci de zile). În baza art. 104 din Codul penal, menţine revocarea liberării condiţionate pentru restul de executat de 295 de zile (două sute nouăzeci şi cinci de zile), revocare dispusă prin sentinţa penală nr. 250/01.11.2019, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr. 7395/204/2017, definitivă prin decizia penală nr. 232/09.03.2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti. În baza art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (2) din Codul penal, descontopeşte pedeapsa închisorii principale rezultante (s.p. nr. 47 din 22.02.2022, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul penal nr. 2333/204/2020*, definitivă prin d.p. nr. 701 din 08.06.2022, a Curţii de Apel Ploieşti) de 2 ani, 2 luni şi 295 de zile în pedepsele componente pe care le repune în individualitate: - pedeapsa închisorii de 2 ani pentru infracţiunea de furt calificat. - pedeapsa închisorii de 6 luni (şase luni), pentru infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. şi ped. de art. 371, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal (faptă din 02/03.04.2017), - restul de executat de 295 de zile (două sute nouăzeci şi cinci de zile). Constată că infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. şi ped. de art. 371, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal (faptă din 02/03.04.2017) pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului Calotă Cătălin-Alexandru la pedeapsa închisorii de 6 luni (şase luni) este săvârşită în recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 43 alin. (1) din Codul penal, cu infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii principale rezultante de 2 ani şi 6 luni (doi ani şi şase luni) prin sentinţa penală nr. 418/10.12.2012, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr. 2938/204/2011, definitivă în 25.12.2012 prin neapelare. În baza art. 40 alin. 1 C.p, art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b), art. 43 alin. 5 din Codul penal, aplică inculpatului Calotă Cătălin-Alexandru pedeapsa închisorii de 3 ani şi 5 luni (pedeapsa cea mai grea), la care adaugă sporul obligatoriu de 2 ani şi 2 luni închisoare (o treime din pedepsele de 2 ani, 1 an şi 10 luni, 1 an şi 2 luni, 1 an, 6 luni), fiind stabilită pedeapsa rezultantă parţială de 5 ani şi 7 luni închisoare. În baza art. 43 alin. (2) din Codul penal, adaugă restul de executat de 295 de zile (două sute nouăzeci şi cinci de zile) la pedeapsa rezultantă parţială de 5 ani şi 7 luni închisoare şi condamnă inculpatul Calotă Cătălin-Alexandru la pedeapsa rezultantă finală de 5 ani, 7 luni închisoare şi 295 de zile, cu executare prin privare de libertate, conform art. 60 din Codul penal. Constată că prin sentinţa penală nr. 552/17.06.2020, pronunţată de Judecătoria Moreni, s-au constatat ca executate suplimentar 120 de zile (o sută douăzeci de zile) de către inculpatul Calotă Cătălin-Alexandru, în perioada 18.11.2014-25.07.2016, din pedeapsa închisorii principale rezultante de 6 luni şi 295 de zile (şase luni şi două sute nouăzeci şi cinci de zile). Constată că inculpatul Calotă Cătălin-Alexandru a fost liberat la termen, în 02.03.2021, executând integral pedeapsa închisorii principale rezultante de 6 luni şi 295 de zile (şase luni şi două sute nouăzeci şi cinci de zile). Constată că inculpatul Calotă Cătălin-Alexandru s-a aflat sub măsuri preventive în cauza s. p. nr. 47 din 22.02.2022, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul penal nr. 2333/204/2020*, definitivă prin d.p. nr. 701 din 08.06.2022, a Curţii de Apel Ploieşti: - reţinerea: între 12.02.2020, ora 11:15 - 13.02.2020, ora 11:15, - arestarea preventivă: între 18.03.2020 - 23.02.2021, - control judiciar: între 13.02.2020 - 18.03.2020 şi 23.02.2021 - 13.04.2021. În baza art. 40, art. 71, art. 72 din Codul penal, scade/deduce din pedeapsa rezultantă finală de 5 ani, 7 luni închisoare şi 295 de zile perioadele în care inculpatul Calotă Cătălin-Alexandru s-a aflat sub măsuri preventive privative de libertate şi în stare de detenţie, în cauza soluţionată prin s. p. nr. 47 din 22.02.2022, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul penal nr. 2333/204/2020*, definitivă prin d.p. nr. 701 din 08.06.2022, a Curţii de Apel Ploieşti, astfel: - reţinerea: între 12.02.2020, ora 11:15 - 13.02.2020, ora 11:15, - detenţia de 6 luni şi 295 de zile (şase luni şi două sute nouăzeci şi cinci de zile), perioadă care cuprinde 120 de zile (o sută douăzeci de zile), considerate ca executate suplimentar, şi perioada 18.03.2020 - 23.02.2021, în care inculpatul Calotă Cătălin-Alexandru s-a aflat sub arestare preventivă. Constată că în perioada în perioada 18.03.2020 - 23.02.2021 inculpatul Calotă Cătălin-Alexandru s-a aflat sub arestare preventivă în cauza soluţionată prin s. p. nr. 47 din 22.02.2022, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul penal nr. 2333/204/2020*, definitivă prin d.p. nr. 701 din 08.06.2022, a Curţii de Apel Ploieşti şi în detenţie în executarea prin privare de libertate a pedeapsei închisorii principale rezultante de 6 luni şi 295 de zile (şase luni şi două sute nouăzeci şi cinci de zile), în perioada 09.03.2020 - 02.03.2021, şi că perioada 18.03.2020 - 23.02.2021 se scade o singură dată din pedeapsa închisorii rezultante principale de 3 ani, 2 luni şi 295 de zile (trei ani, două luni şi două sute nouăzeci şi cinci de zile). În baza art. 72 C.p. şi art. 40 alin. 3 C.p. scade din durata pedepsei rezultante de 5 ani, 7 luni închisoare şi 295 de zile, durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu din prezenta cauză : 06.11.2021-la zi, precum şi durata executării parţiale a pedepsei aplicate prin s. p. nr. 47 din 22.02.2022, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul penal nr. 2333/204/2020*, definitivă prin d.p. nr. 701 din 08.06.2022, a Curţii de Apel Ploieşti, de la 08.06.2022- la zi (MEPÎ nr. 74 din 08.06.2022). În baza art. 45 alin. 3, lit. a, art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a ?i b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 5 ani (cea mai grea dintre pedepsele complementare aplicate) de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante. În temeiul 45 alin. 5 C.pen. rap. la art. 45 alin. 3 lit. a C.pen şi la art. 66 alin.1, lit. a şi b C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) C. pen., pe toata durata executării pedepsei rezultante, de la rămânerea definitivă a prezentei sentin?e ?i până la executarea sau considerarea ca executată a acesteia. Anulează MEPI emis de Judecătoria Câmpina în baza s. p. nr. 47 din 22.02.2022, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul penal nr. 2333/204/2020*, definitivă prin d.p. nr. 701 din 08.06.2022, a Curţii de Apel Ploieşti, (MEPÎ nr. 74 din 08.06.2022) şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei în conformitate cu dispoziţiile prezentei. În baza art. 397 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) C.pr.pen. raportat la art. 1357 C.civ., 1385 C.civ., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă I.P.J. Prahova şi obligă inculpatul, CALOTĂ CĂTĂLIN ALEXANDRU, la plata către partea civilă a sumei de 747,04 lei (daune materiale produse prin infracţiunea de distrugere). În baza art. 399 alin. (1) C.pr.pen. menţine măsura măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul ANDREIU (fost BROTOIU) MARIAN, prin încheierea penală numărul 484 din 11.11.2021, pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul penal 6573/204/2021, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. În baza art. 399 alin. (1) C.pr.pen. menţine măsura măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul CALOTĂ CĂTĂLIN ALEXANDRU, prin încheierea penală numărul 484 din 11.11.2021, pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul penal 6573/204/2021, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpaţi, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpaţii la plata sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român (urmărire penală şi instanţă, câte 2500 lei fiecare). Cu apel în 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 07.10.2022.

    Hotarare 255/2022 din 07.10.2022
  • Sedinta din data de 06.10.2022 la ora 08:30

    Complet: PEN 1 - AM
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 07.10.2022

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.10.2022
  • Sedinta din data de 05.10.2022 la ora 08:30

    Complet: PEN 1 - AM
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 06.10.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.10.2022
  • Sedinta din data de 04.10.2022 la ora 08:30

    Complet: PEN 1 - AM
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 05.10.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.10.2022
  • Sedinta din data de 28.09.2022 la ora 08:30

    Complet: PEN 1 - AM
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 04.10.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.09.2022
  • Sedinta din data de 14.09.2022 la ora 08:30

    Complet: PEN 1 - AM
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 28.09.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.09.2022
  • Sedinta din data de 09.08.2022 la ora 12:00

    Complet: PEN 1
  • Amână pronunţarea

    Stabileste pronuntarea la data de 14.09.2022

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.08.2022
  • Sedinta din data de 20.07.2022 la ora 12:00

    Complet: PEN 1
  • Amână cauza

    Faţă de solicitarea inculpatului Andreiu Marian de a fi prezent în sala de şedinţe.

    Incheiere de sedinta din 20.07.2022
  • Sedinta din data de 05.07.2022 la ora 13:00

    Complet: PEN 1
  • Amână cauza

    fata de imposibilitatea de prezentare a inculpaţilor

    Incheiere de sedinta din 05.07.2022
  • Sedinta din data de 14.06.2022 la ora 13:00

    Complet: PEN 1
  • Amână cauza

    pentru a se înainta rela?iile solicitate

    Incheiere de sedinta din 14.06.2022
  • Sedinta din data de 10.05.2022 la ora 14:00

    Complet: PEN 1
  • Amână cauza

    în vederea inaintării relaţiilor

    Incheiere de sedinta din 10.05.2022
  • Sedinta din data de 26.04.2022 la ora 12:30

    Complet: PEN 1
  • Amână cauza

    în vederea audierii martorului

    Incheiere de sedinta din 26.04.2022
  • Sedinta din data de 21.03.2022 la ora 12:00

    Complet: PEN 1 - TI
  • Amână cauza

    în vederea administrării probelor

    Incheiere de sedinta din 21.03.2022
  • Sedinta din data de 22.02.2022 la ora 12:30

    Complet: PEN 1
  • Amână cauza

    în vederea administrării probelor

    Incheiere de sedinta din 22.02.2022
  • Sedinta din data de 08.02.2022 la ora 13:00

    Complet: PEN 1
  • Amână cauza

    fata de cererile de amânare

    Incheiere de sedinta din 08.02.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD