Dosar 758/332/2021/a1 din 21.04.2021

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 758/332/2021/a1
Data dosar:
21.04.2021
Instanta:
Judecătoria Vânju Mare
Departament:
Judecătoria Vânju Mare
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.06.2021 la ora 09:00

    Complet: CPF1
  • Soluţionare

    În baza art. 346 C.proc. pen., constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 19.04.2021, în dosarul nr. 522/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vanju Mare, privind pe inculpatul Murtaza Dănuţ-Vasile , trimis in judecata pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e", faptă prev. ?i ped. de art. 336 al. 1 C. pen.. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Murtaza Dănuţ-Vasile, cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e", faptă prev. ?i ped. de art. 336 al. 1 C. pen.. Încheierea se comunică inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, contestaţie care se va depune la sediul Judecătoriei Vanju Mare, jud. Mehedinţi. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 09.06.2021, la sediul Judecătoriei Vanju Mare.

    Incheierefinalacamerapreliminara79/2021 din 09.06.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD