E***** C****** C*********
Apelant InculpatAdmite apelul declarat de apelantul inculpat E***** C****** C*********, împotriva sentinţei penale nr. 453/09.11.2021 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 7671/311/2021, desfiinţează în parte sentinţa penală şi, rejudecând: Reduce pedeapsa la care a fost condamnat apelantul inculpat E***** C****** C********* pentru infracţiunea prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.pr.pen. de la 1 an şi 2 luni închisoare la 8 luni închisoare. Menţine aplicarea art. 91 C.pen. cu privire la pedeapsa de 8 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Reduce numărul de zile de muncă neremunerate în folosul comunităţii la care a fost obligat apelantul inculpat în temeiul art. 93 alin. 3 C.pen. de la 90 de zile la 60 de zile. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare prezentei. Cheltuielile judiciare din faza apelului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea deciziei la dispoziţie, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 07.03.2022
Hotarare 329/2022 din 07.03.2022În temeiul art. 391 alin.1 C.p.p. deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii se vor face la data de 07.03.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.02.2022În temeiul art. 391 alin.1 C.p.p. deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii se vor face la data de 10.02.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2022