S********* D********* C*******
ReclamantC******* N******* "****** L******* R*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Dascălilor Cărăşeni, în numele membrei de sindicat Perian Gabriela-Marinela, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Naţional „Traian Lalescu” Reşiţa. Obligă pârâtul să-i calculeze şi să-i plătească membrei de sindicat Perian Gabriela-Marinela diferenţele salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale cuvenite pentru dirigenţie, începând cu data de 01.07.2017 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, respectiv pentru gradaţia de merit, începând cu data de 01.09.2019 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, diferenţe salariale ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective. Obligă pârâtul să-i plătească membrei de sindicat Perian Gabriela-Marinela dobânda legală penalizatoare aferentă acestor diferenţe salariale, începând cu data naşterii fiecărui drept salarial şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul să-i calculeze membrei de sindicat Perian Gabriela-Marinela majorările/creşterile salariale cuvenite pentru dirigenţie şi pentru gradaţia de merit raportat la salariul de bază aflat în plată, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri şi până la modificarea stării de fapt sau a dispoziţiilor legale în materie. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică la 08.04.2021.
Hotarare 570/2021 din 08.04.2021