G****** R***** C******
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen. rap. la art. 335 alin. (1) C. pen., condamnă inculpatul G****** R***** C****** la pedeapsa de 1 an şi 2 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen. rap. la art. 323 C. pen., condamnă inculpatul G****** R***** C****** la pedeapsa de 3 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. În temeiul art. 38 alin. (2) C. pen., constată că cele două infracţiuni au fost săvârşite de inculpat în concurs real. În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta hotărâre, în sensul că îi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 2 luni închisoare, la care adaugă sporul de o treime din cealaltă pedeapsă (1/3 din 3 luni = o lună), rezultând pedeapsa finală de 1 (un) an şi 3 (trei) luni de închisoare. În temeiul art. 91, art. 92 C. pen., dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante şi stabileşte un termen de supraveghere a inculpatului de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., impune inculpatului să execute obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, program/-e care va/vor fi stabilit/-e de consilierul de probaţiune în baza evaluării iniţiale. În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 93 alin. (3) C. pen., impune inculpatului obligaţia ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Consiliul Local al municipiului Sibiu sau Consiliul Local al comunei Marpod. În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 91 alin. (4) C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare ?i asupra consecin?elor la care se expune dacă va mai comite infrac?iuni sau dacă nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obliga?iile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, şi anume: - revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea acesteia în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse; - revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea acesteia în cazul în care noua infracţiune este săvârşită cu intenţie, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară; - posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea acesteia în cazul în care noua infracţiune este săvârşită din culpă, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., dispune desfiinţarea în totalitate a permisului de conducere model românesc cu nr. S00272740B, completat pe numele G****** R***** C****** şi prezentat de acesta în data de 15.08.2020 la controlul de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, aflat la fila 23 din dosarul de urmărire penală. În temeiul art. 398 rap. la art. 272, art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare (din care suma de 200 lei în cursul urmăririi penale, iar suma de 200 lei în faza camerei preliminare ?i a judecă?ii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 26.10.2021.
Hotarare 2018/2021 din 26.10.2021Amână pronuntarea la data de 26.10.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.10.2021Stabileşte termen de pronunţare la data de 14.10.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2021