A*** N****** M*****
InculpatÎn temeiul art. 245 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. rap la art. 109 alin. 1 C.pen.., dispune luarea provizorie a măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, prev. de art. 109 C.pen., faţă de inculpatul ANM, fiul lui .., recidivist postcondamnatoriu, trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 3032/P/2021 din data de 29.10.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea oricărei măsuri prevăzute şi dispuse prin ordinul de protecţie, prev. de art. 47 alin. l din Legea 217/2003 republicată, cu aplic. art. 41 alin. l C.pen, supravegherea efectuându-se în cadrul CSM teritorial ( centru de sănătate mintală).În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 246 alin. 7 C.pr.pen., cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de la comunicare. Contestarea nu suspendă punerea în aplicare a măsurii de siguranţă.Pronunţată, azi, 10.12.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire 257/2021 din 10.12.2021