N***** N*******
ReclamantN***** D*****
PârâtN***** V*******
PârâtAdmite excepţia perimării, invocată de instanţă din oficiu. Constată perimată acţiunea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, care se va depune la Judecătoria Filiaşi. Pronunţată azi, 06 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1124/2022 din 06.12.2022Luând act că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a face dovada consemnării remuneraţiei curatorului desemnat pentru pârâta N***** V*******, instanţa, în temeiul dispozi?iilor art. 242 Cod procedură civilă, va dispune suspendarea judecăţii cauzei Cu drept de recurs şi drept de a formula cerere de repunere pe rol a cauzei pe toată durata suspendării
Incheiere suspendare din 05.04.2022Luând act de lipsa de procedură cu pârâta N***** V*******, instanţa va încuviinţa cererea formulată de av. Alin Vîlceanu privind citarea acesteia prin publicitate şi va dispune citarea acesteia la ultimul domiciliu cunoscut şi pe portalul instanţei Desemnează ca şi curator care să reprezinte interesele pârâtei pe dna av. Elena Gheară şi dispune citarea acesteia pentru a se prezenta la dezbateri. Stabileşte cu titlu de remuneraţie provizoriu pentru curator suma de 300 lei, în sarcina reclamantei şi pune în vedere acesteia să facă dovada achitării sumei anterior menţionate. sub sanc?iunea suspendării judecăţii cauzei
Incheiere de sedinta din 15.03.2022Având în vedere lipsa de procedură cu pârâta N***** V*******, instanţa va amâna judecata cauzei şi va dispune citarea acesteia prin notă telefonică la numărul de telefon indicat de pârâtul N***** D***** la termenul de azi
Incheiere de sedinta din 08.02.2022Luând act de lipsa de procedură cu pârâta N***** V*******, în cazul căreia dovada de citare la adresa din Marea Britanie nu a fost restituită la dosar, instanţa va amâna judecata cauzei şi va dispune repetarea procedurii de citare a acesteia la adresa din străinătate, cu menţiunea că are obligaţia de a-şi alege un domiciliu în România unde urmează să i să facă toate comunicările, astfel cum impun dispoziţiile art. 156 Cod procedură civilă
Incheiere de sedinta din 07.12.2021Luând act de lipsa de procedură cu pârâta N***** V*******, în cazul căreia dovada de citare la adresa din Matrea Britanie nu a fost restituită la dosar, instanţa va amâna judecata cauzei
Incheiere de sedinta din 26.10.2021Constatând că în cuprinsul cererii de chemare în judecată s-a menţionat că pârâta N***** V******* locuieşte fără forme legale în Marea Britanie, însă aceasta a fost citată la adresa de domiciliu, instanţa apreciază că procedura de citare a acesteia nu ste legal îndplinită, motiv pentru care va amâna judecata cauzei şi va dispune citarea acesteia la adresa din străinătate
Incheiere de sedinta din 21.09.2021