A********* R**************** V***** I******** G**** S*
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtB*** R***** M*****
IntervenientRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intervenientului forţat ca fiind neîntemeiată. Admite cererea formulată de reclamanta A********* R**************** V***** I******** G**** S* în contradictoriu cu pârâta S* E****** R****** A******** R********** S* şi intervenientul forţat B*** R***** M*****. Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie formulată de intervenientul forţat împotriva pârâtului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8872 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 07.10.2022 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cheltuieli judiciare. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi,10.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 9581/2022 din 10.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 10.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 27.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.05.2022Având nevoie de timp pentru a delibera în baza art.396 Cod procedura civilă, amână pronun?area cu privire la solu?ionarea cauzei pentru data de 27.05.2022. Pronun?ată astăzi,20.05.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 20.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 16.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.05.2022Pentru îndeplinirea unor obligaţii, amână judecarea cauzei la data de 16.05.2022.
Incheiere de sedinta din 04.04.2022