D*** P****
ReclamantC******** J******* C******** - C****** D* E******* A P********** A***** C* H*******
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamantul D*** P****, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA – COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Anulează în parte Certificatul de încadrare în grad de handicap DCH 4757/04.10.2021, în sensul că dispune încadrarea în grad de handicap grav cu asistent personal şi cu valabilitate permanentă. Respinge solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata indemnizaţiei pentru asistentul personal aferentă perioadei cuprinse între momentul emiterii certificatului de încadrare în grad de handicap contestat şi data anulării acestuia, ca neîntemeiată. Ia act că reclamantul prin reprezentantul convenţional a precizat că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Calea de atac se va depune la Tribunalul Constanţa – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată, azi, 28.02.2022, în conformitate cu disp. art 396 al 2 C.pr. civ, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Hotarare 266/2022 din 28.02.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 28.02.2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 C.pr. civ. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.02.2022Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 35/13.12.2021 prin care s -a dispus desfiin?area completului de judecată CA16 şi repartizarea ciclică a dosarelor către celelalte completuri de judecată din cadrul sec?iei, în temeiul disp. art. 230 NCPC, dispun din oficiu preschimbarea termenului de judecată din data de 03.02.2022, în data de 14.02.2022, CA7 , ora 12,00, cu citarea tuturor păr?ilor ?i men?inerea măsurilor dispuse anterior . Fără cale de atac. Pronun?ată în data de 17.12.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor, prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere de sedinta din 17.12.2021