Dosar 788/308/2020 din 13.04.2021

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 788/308/2020
Data dosar:
13.04.2021
Instanta:
Curtea de Apel Târgu Mureș
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.10.2021 la ora 8:30

    Complet: C5AP
  • Schimbat în parte

    În baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SIGHIŞOARA împotriva sentinţei penale nr. 44/8.02.2021 pronunţată de Judecătoria Sighişoara în dosarul nr. 788/308/2020. Desfiinţează în parte hotărârea atacată, numai cu privire la modul de efectuare a contopirii pedepselor aplicate inculpatului şi, în rejudecare: În temeiul art. 38 al. 1 Cod penal rap. la art. 39 al. 1 lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele de 11 (unsprezece) luni închisoare şi 12 (doisprezece) luni închisoare aplicate inculpatului C. C. B. Aplică pedeapsa cea mai grea de 12 (doisprezece) luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, de 3 (trei) luni şi 20 (douăzeci) de zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 3 (trei) luni şi 20 (douăzeci) de zile închisoare. Menţine toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu sunt contrare prezentei. În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighişoara rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţie a hotărârii prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.10.2021.

    Hotarare 405/2021 din 20.10.2021
  • Sedinta din data de 20.09.2021 la ora 11:00

    Complet: C5AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 20 octombrie 2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.09.2021
  • Sedinta din data de 28.06.2021 la ora 10:00

    Complet: C5AP
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a cauzei formulată in scris de inculpat. Pune în vedere acestuia să depună la dosar acte medicale prin care să îşi justifice lipsa sub sancţiunea amenzii.

    Incheiere de sedinta din 28.06.2021
  • Sedinta din data de 17.05.2021 la ora 11:00

    Complet: C5AP
  • Amână cauza

    se acordă un singur termen în vederea pregătirii apărării

    Incheiere de sedinta din 17.05.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD