S********* Î************* "***** H***** D*** P***** N**** S***** N***
ReclamantŞ***** G********* G*******
PârâtDOSAR nr. 7973/63/2021 HOT/18.03.2022 Admite în parte cererea formulată de SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SPIRU HARET DOLJ în numele şi pentru membra de sindicat reclamantă NEGRU SIMONA NORA în contradictoriu cu pârâtul Ş***** G********* G*******. Obligă unitatea şcolară pârâtă să calculeze şi să achite membrei de sindicat reclamante diferenţele de drepturi salariale reprezentând gradaţia de merit în cuantum de 25%, pentru perioada 01.01.2019-31.05.2021, a căror recalculare şi plată se va efectua în conformitate cu dispozi?iile art.38 alin. 4 ( ind.1) din Legea-cadru nr.153/2017, prin aplicarea majorărilor la salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022, din care se scade salariul de bază aferent lunii decembrie 2018 pentru determinarea tranşelor de majorare, sume actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă, de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul Dolj. Pronunţată azi, 18.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefa instanţei.
Hotarare 645/2022 din 18.03.2022