Dosar 7979/314/2021 din 20.09.2021

recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7979/314/2021
Data dosar:
20.09.2021
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.02.2022 la ora 12:30

    Complet: C6
  • Soluţionare

    Admite cererea formulată de Ministerul Securităţii şi Justiţiei al Regatului Olanda. În temeiul dispoziţiilor art. 298 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 dispune recunoaşterea şi executarea Deciziei amendă nr. CJIB 6062 5422 3927 9392 din 15.02.2021, definitivă la 29.03.2021, emisă de Agenţia Centrală de Colectare Judiciară Olanda prin care persoanei juridice S.C. LAHBIR TRANS S.R.L., i-a fost aplicată o amendă administrativă în cuantum de 188 Euro pentru săvârşirea contravenţiei constând în depăşirea cu 20 km/h a vitezei legale maxime în afara localităţii, prevăzută de art.2 din Legea administraţiei juridice pentru respectarea regulilor de circulaţie şi cheltuieli administrative în cuantum de 9 Euro. Dispune punerea în executare a amenzii administrative în cuantum de 188 Euro aplicate persoanei juridice S.C. LAHBIR TRANS S.R.L. conform Deciziei amendă nr. CJIB 6062 5422 3927 9392 din 15.02.2021, definitivă la 29.03.2021, emisă de Agenţia Centrală de Colectare Judiciară Olanda. În temeiul art. 300 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 schimbă pedeapsa amenzii în cuantum de 170 Euro în moneda statului român, intimata urmând să execute pedeapsa amenzii în cuantum de 928,72 Ron (conform cursului valutar al Băncii Naţionale a României la data pronunţării). Obligă intimata S.C. LAHBIR TRANS S.R.L. la plata sumei de 9 Euro (44,46 Ron conform cursului valutar al Băncii Naţionale a României la data pronunţării) reprezentând suma aferentă cheltuielilor ocazionate de procedura judiciară care a dus la pronunţarea deciziei în statul olandez. În temeiul art. 306 din Legea nr. 302/2004 după încheierea executării, despre executarea hotărârii va fi informată autoritatea solicitantă, o copie a hotărârii urmând a fi comunicată şi Ministerului Justiţiei. Conform art. 305 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare privind soluţionarea cererii de recunoaştere a sancţiunii pecuniare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.02.2022.

    Hotarare 108/2022 din 25.02.2022
  • Sedinta din data de 22.02.2022 la ora 12:00

    Complet: C6
  • Amână pronunţarea

    Amână deliberarea şi pronunaţrea în cauză la data de 25.02.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 22.02.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.02.2022
  • Sedinta din data de 09.02.2022 la ora 8:30

    Complet: C6
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 22.02.2022. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 09.02.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.02.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD