D**** F******* M*******
ReclamantO**** B***** A*****
PârâtAdmite excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Sectorului 5 Bucure?ti, invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, competentă din punct de vedere material să soluţioneze cauza. Dispune trimiterea de îndată a dosarului instanţei competente teritorial. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi 17.12.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 10935/2021 din 17.12.2021Fixează termen de judecată la data de 17.12.2021, ora 10:00 cu citarea părţilor, în şedinţă publică
comunicare cerere şi înscrisuri
Având în vedere că acţiunea nu a putut fi comunicată la adresa indicată de reclamantă în acţiune (plicul fiind restituit cu menţiunea că destinatarul nu mai locuieşte la acea adresă), în temeiul art. 166 din Codul de procedură civilă, pune în vedere reclamantei printr-o adresă să facă demersuri pentru a obţine noua adresă unde urmează a se face comunicarea şi să facă dovada demersurilor efectuate în termen de 15 zile de la primirea comunicării. În vederea identificării adresei de domiciliu a pârâtului, dispune emiterea unei adrese către O.C.P.I. Bucureşti – B.C.P.I. Secotr 5 cu solicitare ca, în termen de 15 zile de la primirea comunicării, să transmită în copie certificată pentru conformitate antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 894 din 28.11.2006 la care se face referire în Extrasul de carte funciară pentru informare referitor la imobilul din Bucureşti sector 5, s..., Carte funciară nr. 201828, nr. cadastral/topografic 201828. Dispune emiterea unei adrese către D.E.P.A.B.D. cu solicitarea ca, în termen de 15 zile de la primirea comunicării, să comunice adresa actuală şi CNP-ul numitului O**** B***** A*****, cu ultimul domiciliu cunoscut în Bucureşti, str.....sector 3. Stabileşte termen administrativ la data de 21.09.2021, camera de consiliu, fără citarea părţilor.
„Aveţi obligaţia de a depune întâmpinare şi înscrisurile de care înţelegeţi să vă folosiţi în atâtea exemplare câte părţi sunt plus un exemplar pentru instanţă, în termen de cel mult 25 zile de la primirea comunicării, în condiţiile art. 205 C.pr.civ., sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune probe şi invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, sancţiune prevăzută de art. 208 alin. 2 C.pr.civ.” Stabileşte următorul termen administrativ pentru data de 24.08.2021.
Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de petenta Dincă Floriana Mădălina. Acordă petentei ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata de taxei judiciare de timbru în cuantum de 6.351,67 lei. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi, 18.06.2021.
Incheiere de sedinta din 18.06.2021Având în vedere faptul că a fost formulată cerere de ajutor public judiciar, instanţa va amâna t.a. t.a. 22.06.2021
Stabile?te termen pentru solu?ionarea cererii de ajutor public judiciar pentru data de 18.06.2021, camera de consiliu, fără citarea păr?ilor. Dispune efectuarea de verificări în baza de date PATRIMVEN pentru identificarea veniturilor, a bunurilor impozabile ?i a conturilor bancare ale petentului/peten?ilor. Se citează petenta cu menţiunea Pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar. Cererea se soluţionează fără citarea părţilor şi cu menţiunea îndeplinirii următoarelor obliga?ii, în raport de fiecare solicitant: Indica?i: - numărul membrilor familiei, cu numele şi calitatea acestora, conform art. 5 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă (persoana care are domiciliul ori reşedinţa comună şi gospodăreşte împreună cu solicitantul, copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă ai acesteia în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea solicitantului, precum şi copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, dacă se află în continuarea studiilor şi în întreţinerea solicitantului), cărora le vor fi ataşate înscrisuri doveditoare - conturile deschise la institu?iile bancare ?i depune?i dovezi privind existen?a şi conţinutul acestor conturi - bunurile impozabile pe care le de?ine?i (apartamente, terenuri, autovehicule, etc.) Depune?i: - Certificat fiscal emis de Direcţia Taxe şi Impozite Locale privind bunurile impozabile
Având în vedere dispoziţiile art. 200 alin. 3 C.pr.civ., se vor comunica în scris reclamantului lipsurile cererii de chemare în judecată, cu menţiunea: „Ave?i obliga?ia de a îndeplini următoarele obliga?ii, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancţiunea anulării cererii, în condi?iile art. 200 alin. 4 C.pr.civ.: 1. să achita?i taxa de timbru în cuantum de 6351,67 lei şi să transmiteţi instanţei, în original, dovada acestei achitări. Taxa de timbru stabilită de instan?ă este în cuantum de 6351,67 lei după cum urmează: Nr. Taxă Debit Temeiul juridic din O.U.G. nr. 80/2013 1. 6351,67 lei 274666,83 lei Acţiunile şi cererile evaluabile în bani (art. 3) Aveţi posibilitatea să formulaţi cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru în condi?iile O.U.G. nr. 51/2008, pentru persoane fizice, sau ale O.U.G. nr. 80/2013, pentru persoanele juridice, în termen de cinci zile de la primirea prezentei comunicări. Aveţi dreptul să formulaţi cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, împotriva modului de stabilire a taxei de timbru, în termen de trei zile de la primirea prezentei comunicări.” T.A. 15.06.2021
Având în vedere că nu a fost returnată dovada de comunicare a rezoluţiei către reclamant, instanţa va amâna termenul administrativ. T.A. 18.05.2021
Având în vedere dispoziţiile art. 200 alin. 3 C.pr.civ., se vor comunica în scris reclamantului lipsurile cererii de chemare în judecată, cu menţiunea: „Ave?i obliga?ia de a îndeplini următoarele obliga?ii, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancţiunea anulării cererii, în condi?iile art. 200 alin. 4 C.pr.civ.: 1. să indicaţi: a. valoarea în lei a obiectului cererii (respectiv a imobilului a cărui revendicare o solicită reclamanta (terenul de 757 mp şi calea de acces de 100 mp) şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare b. având în vedere că din certificatul de atestare fiscală rezultă că imobilul nu are stabilită valoare de impunere, să indicaţi, potrivit art. 31 alin. 3 teza a doua O.U.G. 80/2013, valoarea în lei a imobilului raportat la grilele notariale pe anul 2021, cu ataşarea înscrisurilor şi a calculelor aferente” T.A. 11.05.2021