A**** R****** S** (***** S*** R****** S****** - P*** R***********
CreditorB******* E****
DebitorAdmite în parte cererea având ca obiect ordonanţă de plată formulată de reclamanta-creditoare AGRII ROMANIA SRL (FOSTA S.C. REDOXIM S.R.L.) în contradictoriu cu pârâta-debitoare B******* E****. Obligă pârâta-debitoare la plata către reclamanta-creditoare a sumei de 13.336,75 lei reprezentând contravaloare rest factură nr.1915200019/07.05.2019 scadentă la data de 25.11.2019, precum ?i la plata de penalită?i de întârziere în cuantum de 0,1%/zi întârziere de la data scaden?ei pentru primele 89 zile de întârziere, iar ulterior penalită?i în cuantum de 0,2%/zi întârziere începând cu ziua a 90-a de întârziere până la plata debitului principal, în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Respinge ca neîntemeiat restul preten?iilor. Obligă pârâta-debitoare la plata în favoarea reclamantei-creditoare a sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru). Cu drept de cerere în anulare pentru ambele părţi în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Suceava Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 13.07.2022.
Hotarare 2501/2022 din 13.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 13.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 06.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 06.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 22.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 22.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2022Amână judecarea cauzei la data de 07.06.2022.
Incheiere de sedinta din 08.03.2022