S**** G****** I***
Inculpat InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul S**** G****** I***, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare. Constată că inculpatul a comis fapta din prezentul dosar în termenul de supraveghere de 2 ani stabilit prin sentinţa penală nr. 240/28.02.2018 a Judecătoriei Satu Mare, definitivă prin neapelare la data de 20.03.2018, prin care acestuia i s-a aplicat pedeapsa de 8 luni închisoare, dispunându-se amânarea aplicării acesteia. În baza art. 88 alin. 3 Cod penal revocă amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 240/28.02.2018 a Judecătoriei Satu Mare, definitivă prin neapelare la data de 20.03.2018 şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei de 8 luni închisoare, astfel cum a fost stabilită prin sentinţa de mai sus. În baza art.88 alin. 3 teza finală din Codul penal, art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din pedeapsa de 8 luni închisoare cu privire la care s-a dispus revocarea amânării şi executarea acesteia, adică 2 luni şi 20 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de: - 2 ani, 2 luni şi 20 zile închisoare, cu executare în regim de detenţie, conform art. 60 din Codul penal. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.05.2021.
Hotarare 467/2021 din 11.05.2021amână pronunţarea la data de 11.05.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.05.2021declaraţie de abţinere;
În temeiul art.68 al 6 raportat la art. 64 alin. 3 cod procedură penală, admite cererea de abţinere formulată şi dispune retragerea d-nei judecător CD la soluţionarea dosarului nr. 8029/296/2020* al Judecătoriei Satu Mare. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de la 29 martie 2021.
Incheiere abtinere din 29.03.2021